ei

îmi strangulez suflul

cu ochii aplecați

pe poza ei

trecea mereu pe ulița îngustă a unui sat uitat de mult tânărul acela mereu o urmărea până-ntr-o zi când ia dat poza de atunci o privește doar alunecând scobind cu ochii peticul de hârtie îngălbenit

unde ești acum iluzie

pierdută-n fum

unde se ascund ochii tăi

de cer

să-i mai privesc o dată

vi

cifrele exacte ale vieții

încep să dea cu virgulă

figuri geometrice

imperfecte

au depășit liniile

o altă zi o nouă întâlnire în fața bisericii oameni ea îmbrăcată-n alb alături cu-n mire a plecat și el n-a mai văzut-o

îmi strangulez suflul

de dorul ei

și ochii au uitat să vadă

de ești acolo

taci și așteaptă-mă

că vin curând

îndată vin