Psalm

Credința mea privește-n sus, cerând atingerea divină ce mă dezbracă de tăria mea, de sine mult prea plină, pe-a Ta putere, Doamne, doar, lăsându-mă-n odihnă. În Mâna Ta eu sunt vas potrivit, suflet ce Tu ai fericit, prin neputința-mi, chiar, fiind de Tine folosit; în frumusețea reușitei, în veci, doar Tu să fii slăvit! Învață-i, Doamne, pe-ai Tăi copii, din tremur șovăielnic, triumfu-n moarte să găsească, la fel ca Tine, nepărelnic, Și tot ca Tine să se-nalțe deasupra chinului vremelnic. Căci numai Crucea Ta va fi al nostru semn de biruință: abia atunci începem să trăim, când viața-i lepădată-n pocăință. Da, ființăm doar când prinși suntem întru a Ta Ființă!