In memoriam

Îmi amintesc, iubito, când ne plimbam pe cărările acoprite cu frunze moarte, a pădurilor de fagi. Îmi amintesc cum ne prindeam în mrejele iubirii uitând de spațiu și timp. Ne îmbătam privindu-ne și ne trezeam sub vălul întunecat al nopții, străjuiți de Luna plină, amețită și ea, de iubirea noastră. Ne lăsam cuprinși de spasmele amorului ceasuri întregi, uitând de Luna ce ne privea de sus, de fagii bătrâni ce ne străjuiau îndeaproape. Nr trzeam din amorțeală târziu, în noapte, când Luna își mutase de mult locul, și ne priveam trupurile goale, ce străluceau de transpirație lalumina Lunii. Îmi amintesc cum ne îmbrăcam la repezeală cuprinși de răcoarea nopții, ce luase de mult, stăpânirea lumii, ca mai apoi, ajuns acasă, să nu fac duș pentru a nu alunga parfumul tău, de femeie. A doua zi, trezindu-mă, mireasma ta mă făcea să-i dau seama că nu fuse un vis, ci, real. Acum, tu, mă străjuiești din stele, iar eu, seară de seară, privesc spre cer și te caut. Steaua ce strălucește mai tare, știu că ești tu, care-mi vorbești. Adio!, dar nu te uit căci clipele cu tine trăite, au fost atât de pure și fără cusur... 2003, Turda