Mediu
10 Aprilie 1998, Mânăstirea Râșca
Să-mi dedic viața lui Dumnezeu, mi-am dorit dintotdeauna. Mi-am ghidat pașii spre această Mânăstire unde vreau, ca, cu ajutorul lui Dumnezeu să-mi petrec viața slujindu-i.
11.04.2008
Ce pot să spun? După o zi în care în afara rugăciunilor biericii am făcut și ascultare (muncă în gospodăria Mânăstire) Îmi place și mă simt liniștit.
18 Inie 1998, Mânăstirea Râșca
Cu toții suntem îndoctrinați cu \"poporul român s-a născut creștin\". Se spune că Sf. Apostol Andrei a adus creștinismul în România. nu neg acest lucru pentrucă este cât se poate de adevărat, dar oare acestă formă de creștinism a adus Sf Andrei? Unde este dragostea creștină? Unde este monahismul autenti, acela în care părinții ortodoxiei lucrau cu mâinile și ce câștigau dădeau celor nevoiași. Acesta este creștinism în care ne batem cu pumnii ăn piept că suntem creștini și uităm ceea ce este mai important: dragostea creștină.
Nu suntem decât o umbră a ceea ce a fost odată. Păcat că avem mânăstiri în care în mod normal ar trebui să viețuiască cei ce au cu adevărat chipul lui Hristos.
Din păcate, sfinții noștrii din mânăstiri sunt doar cei zugrăviți pe perete.
26 Iunie 1998. Mânăstirea Râșca
Sunt prea ponit pe acest tip de viață monahală ca să mai rămân. Dumnezeu este oriunde altundeva numai aici, nu.
001.696
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cezar C. Viziniuck
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 219
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Cezar C. Viziniuck. “Jurnal monahal.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cezar-c-viziniuck/jurnal/13918062/jurnal-monahalComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
