catalin ioan vega

cândva râdeai la glumele mele copilărești subtile negânditele iluzii le închideai și le iertai cu un sărut mi-e dor de împăcarea când știi să pierzi o luptă azi pierd mereu la jocul ce am fost

unii îşi fac casele ca inimile cu patru camere mereu în mişcare viaţa cazată în hotelul cu patru ieşiri închizi o uşă, deschizi un geam când te cobori în sine însingurarea vine cu puţin amar

avem biletul fără ora de plecare în sala de aşteptare ne cărăm bagajul şi schimbul de priviri e ca un telefon în care curge viaţa într-o suspensie de sublim, am trecut de prima poartă şi mă

Să nu ne mai prefacem : Ascundem picătura de apă Curgerea ei finit universul O are chibzuință un epitaf… Lumina sub ușa de beton Așteaptă chiriașii ce frământă Lutul esență de pământ… Să

mereu am urât trenul negru cel ce te ia doar noaptea cu ultima răsuflare oceanul de durere să-l măsor cu șiraguri de clipe strânse în același loc tu pleci și odată cu tine și eu trup părăsit în

ce sfinte mi-s cuvintele tale ca o spovedanie cu un pas pe luntre nu pot pleca după ele permisul mi-e suspendat într-un cui de tristeţe în oglindă cerşesc filmul în sala goală doar

întoarce foaia, întoarce ziua împăturitele amintiri în calendare riduri lungi pironite-n ciolane închid cartea cu parfumul toamnei. ce bibliotecă frumoasă printre crucile astea, cărți bune și vechi

frustrări de copil ne fulgeră cu câte un ţipăt din realitatea noastră în universul lor ce l-am uitat cândva sub o fereastră când plângeam, e aşa de greu să te întorci acolo între bucium şi lună cu

Nebunie, multă nebunie Îți trebuie să visezi Că poți să clădești răsăritul Cu un singur rând – fericirea S-o dăruiești aproapelui, Și poezia să astupe foamea Miilor de lacrimi uscate De

aş petici cerul cu un ciob fără ploi în noiembrie prea mult Guns şi înmormântări tristeţea fugărită de ultimile frunze se scurge, copil egoist nu vrei s-o împarţi cea mai iubită jucărie e un foc ce

ne va fi dor de măşti acum când toţi caută buncăre din meniul vieţii moartea cu virus pare o prăjitură moartea cu bombe e specialitatea casei, toţi par mulţumiţi de servire la vamă disperarea nu se