Poezie
idilă in arctica
elisabetei
2 min lectură·
Mediu
am trecut dinaintea timpului
și am vrut să nu mai auzim nimic
se întâmplau lucruri
fără de care
fără de mine
ți-era rău
fără de tine
îmi era și mai rău
de singurătate
fuseserăm condamnați
să locuim pe sub ghețuri
un poet arctic mă sunase de la 4 a.m.
pe liniile electromagnetice ale gravitatiei
arcticii pe sub groenlanda
spuneai
cât va mai fi continentul de gheață
unde să ne iubim
nu mă va certa mama
nu se va supăra tata
știind
cât e de greu să locuiești printre oameni
fără sentiment ca la pol chiar dacă am avea
64 de miliarde de mâini
care să se atingă
inimă lângă inimă zbătându-se
aidoma focilor în vântul mareelor pe sub lună plină
am căutat perfecțiunea lucrurilor și a întâmplărilor
dragostea mea de tine ca o tânjire
dragostea ta de mine ca o tânjire
zbatere a unuia înspre altul
în palpitație cosmică
iubindu-ne cuminte
pe zăpezi printre foci și morse
alintându-ne până la capătul vieții
frecându-ne căuș
în care au să încapă
lucrurile și fenomenele cosmice
în săvârșirea lor imaculată
ți le-am așezat în mâini
să nu mă pierzi
pe pubis
pe nou-născuți
pregătită să străbați mitul marii călătorii glaciare
pe o rază de pe șira spinării a ta a mea
să-l topești cu dragostea ta
și văzând cum se vor petrece in viitor
ai spus că vrei să vină și strămoșii
dacă e să-mi fii mireasă
să se mântuiască și ținutul acela îndepărtat
luminat de raza ta înspre mine va îndepărta frigul
de pe drumuri siberiene și
tot răul lumii va fi să dispară
și vei vrea până la capătul vieții
să-ți las jocul
ca unic dans al sentimentelor
troienind de dor
01609
0
Găsesc aici o comuniune a spiritelor și simțurilor.
Mi-ar plăcea să audiez acest discurs la Radio Agonia!