schopenhauer, piedone și eu

pumnul melancoliei mă lipi de pereți nimic nu te poate salva îmi spuse schopenhauer mâncând un buddha de ciocolată viața nu e nimic altceva decât acest buddha din care curge lapte și miere inundând universul el va umple găurile negre și totul va fi un haos mai blând decât tăcerea mieilor din filmele copilăriei suflecat la mâneci pe ușă intră piedone și –mi făcu semnul acela sigur al neînvinșilor am o foame nebună până la moarte mai e mult și nu-mi place să-ncep cu desertul deși în copilărie iubeam dulciurile mai mult decât viața stam la masa din sufragerie schopenhauer, piedone și eu precum apa morților ne spală melancolia, cea mai frumoasă fiică a mayei ascuțind lama ideilor mai tare decât fildeșul brusc schopenhauer îl lovi criminal pe prietenul meu îl târâ pe podele îi sfâșie fața cu lacrimile oarbe ale voinței de a trăi ...aproape fără nicio mișcare piedone luă luna de pe cer și o puse pe fruntea lui schopenhauer făcut k.o. într-un vis mai adânc decât moartea