Poezie
Fiecare prăpastie își are duminica ei
1 min lectură·
Mediu
Tălpile goale luceau pe treptele înserării.
Ea zâmbea.
Îi zâmbea în cuvinte
Spuse la tinerețe.
Îl privea prin două discuri de vinil
Căutând originea gândurilor de evadare.
Or fi venind din aceeași sursă
De unde apăreau durerile îmbrățișării?
Legătura incomodă a brațelor ei cu prezentul îi amorțea întruparea.
Ar fi prins bine o amintire frumoasă chiar din acel moment.
De-ar fi fost ușoară renunțarea la viciul renunțării
Ar fi plutit de bucurie ca ultima din clipele irosite
În speranța promisiunii ținute dincolo de uitare,
Ca semnul pus în dreptul fiecărei iubiri.
Băteau clopotele spărgându-se în fire de nisip.
Din piept ieșeau zorile.
034446
0
M-au acaparat:
zambetul in... cuvinte
amintirea care se poate zamisli/ de fapt, se zamisleste chiar "in acel moment", sub ochii nostri (asa ca... "nota bene!!")
chiar si jocul de cuvinte: renuntarea la viciul... renuntarii
Iar titlul nu este decat... foarte inspirat!
Sincere felicitari, Elena!