Carmen Moraru

Ochii tai,cerniti cu o matase veche, deschid orizonturi oprite. Vorbele incatuseaza mintea Oprind evolutia unui gind, Si simplu cad miini ca perdele Peste gura vulgara.

Am așteptat o viață, și-am înțeles că ai alt drum… Drumul tău pietruit cu speranțe, drumul meu pietruit cu regrete. Drumuri paralele… păreri de rău și iertăciune, atît de prețios

Aduci în amintire dorul, fățarnice dureri își spală păcatele în vorbe dulci, uitate. Și mă transform în confidentă și mint tulburîndu-te. Descoperă-mă și iubeste-mă așa cum am

Pînză de păianjen țeși încurcînd firul vieții mele. Darul tău primesc, cu ochi umezi. Nostalgii verzi… Norii se risipesc, Tremură ape.

Simple gînduri fugitiv încîntînd ca o eșearfă zboară. Umezi ochii privesc și surîd…uitînd. E timpul trecerii mele, strănut ancestral peste valul uitat al vietii fecunde. Simt cum crește

Dacă zilele trec prea repede Întrebările remarcabile nu au loc. Undeva lîngă stropul de fericire Se prelinge fierea din pocal, Și amara existență Îngreunează vorbele de duh. Slabele atingeri ca

Pămînt și gheață. Zorii dimineții mă prind încă trează. Mă înalți în zbor dulce amar Spre incertitudini plutind. Pînză de păianjen țeși încurcînd firul vieții mele. Darul tău primesc, cu ochi

Cuvîntul meu alb, privirea ta goală, eșarfă zburînd.