Ascunde-ma...
Pitește-mi sufletul între filele jurnalului cu poeme de amor. Atinge-l în fiece zi cu gîndul. Nu lăsa să dispară licărul de lumină ce foșnește ca șoapte. Într-o zi când vremea
Zori
Vino încet pășind cu grijă peste roua dimineții Peste stele diafane și luciri de lună nouă. Vino, prinde-mă de mână Răsfir părul tău rebel și-adormind în cuib de lună mă culculușesc în el. Între vis
Tomnatecă
E toamnă cu miros amar de prune, de nuci coapte și pelin. Înșirui amintiri într-un sertar din struguri dulci și-mi fuge lin privirea pe cărărui ivite printre rînduri de frunze verzi și
apropie...
Sărutul meu e Sărutul dulce al morții cu împăcarea de sine. Sărutul meu e Sărutul vieții pe tâmpla fierbinte vibrând de visare, Sărutul meu e Ca noaptea ce te-nvăluie-ncet pe
dor
Mă topesc cu fiecare îmbrățisare și renasc cu fiecare sărut. Mă dezvolt ca o plantă agățătoare Pe trupul tău de pământ. mă transform în mii de fluturi și te-nsoțesc pretutindeni, în zbor dorul
dimineața devreme
Minunea mea toropită-n uitare mor cu fiecare clipă, pântecele pribeag își uită chemarea. Marea deasupra cerului despoaie stelele, Le trage cămașa peste cap și le deoache. Câmpul își face de cap
neîmplinirea dorinței
Inima mea nu știe ce vrea... mintea o i-a razna. Aș vrea să văd cerul petrecîndu-mă, să am zborul lin și vîntul să-mi susuie-n ureche. Să petrec ceva vreme în transparențele apei adînci și curate,
rotații
Pe fundul oceanului e un pește pețitor. El încarcă bărcile pescarilor cu frumoase sirene. Sirenele cîntă încîntător și pescarii se sfarîmă de stînci. Peștii îi mănîncă pe pescari cu mare poftă
lanțuri
Și ce te face să crezi în continuitate, ce demon se adapă cu frica de singurătate. Deciziile sunt scrumul focului ce ne-a înduplecat să mai rămînem negîndind. Mîine pîinea va prinde mucegai oricît de
joc
Mă tem, nu de cine sînt ci de cine aș putea deveni descrisă dintr-un alt unghi. Și nu pot chibzui precis la faptele mele viitoare, cînd mirajul se va fi spart dînd naștere unui caleidoscop de
gînduri ca fluturi
S-a stins lumînarea dar înainte a luat foc fața de masă. Și nu mai știu ce-i adevăr și ce minciună în ce ți-am scris. Totul e atemporal. De parcă s-a deschis o poartă spre un timp fără timp. Luat la
ciudatenii
Te uiti la mine păpușă bătrînă, cu zulufi blonzi ieșind din broboadă și zîmbetul pictat cu roșu pe fața albă. Zîmbești fals. Lîngă pian te așezi în genunchi și-mi spui într-o limba ciudată ceva
amintiri si vise
Amintirile mă fură, mă poartă ca vîntul, imagini mă chinuiesc cu veridicitatea lor. Nu pot face față gîndurilor de viitor și mă sparg și mă-mprăștii și fug de viață și de provocări. Dacă nu fac
