Carmen Botosaru

Cred că e deja o temă recurentă în scrierile tale (știi că am mai citit și texte mai vechi, ale tale), anume împlinirea. La timp sau prea târziu. Ideal este să ni se împlinească la timp așteptările. Dar dacă se întamplă mai târziu (sau prea târziu)?
Răspunsurile tale sunt diferite. Tatonezi, cântărești, oscilezi (notezi, nedorind să uiți o eventuală soluție). De fapt, ar fi trebuit să spun că personajul tău face asta, nu tu. :)
Cred că nici nu există un răspuns general-valabil. Depinde de fiecare dintre noi și de importanța așteptării respective.
Iar această imposibilitate de a răspunde o exprimi și tu in proza ta (nu doar in textul de față, cred), deși povestea de azi pare să ofere o nuanță mai clară de optimism.

Iar dezbaterile de aici, pe seama Moșilor (Nicolae, Crăciun), că există, că nu există, mi-au adus aminte de un film american (cum altfel?:)) în care cei care nu cred în povești și în Moși sunt dați în judecată. Avocatul pro-Moși aduce drept dovadă o bancnotă de un dolar, pe care scrie: \'In God we trust.\' și întreabă \'L-a văzut cineva pe Dumnezeu?\'

Cat este (doar) autobiografie intr-un text autobiografic? :)
Am o prietena care \'arunca\' textele autobiografice intr-un fel de \'recycle bin\' pe care scrie \"who cares???\"
Si totusi...
Exista niste repere care ne fac sa fim cu totii cumva la fel. Adica sa avem ceva in comun, care sa ne ajute in a ne intelege reciproc gandurile si feelingurile cele mai adanci si poate si secrete. Nu toate, dar (multe din) cele care ne definesc.
Toti avem, de exemplu, un palat al copilariei. \'Palatul\' copilariei mele era o casa veche, lipita cu pamant, abandonata, la marginea satului bunicilor. Locul preferat de joaca. Aici gaseam tot felul de minunatii: comori ingropate (cioburi colorate, ulcele de pamant sau doar ce mai ramasese din ele), un porumbel mort si uscat (pe care l-am ingropat cu surle si trambite, si i-am construit un mormant mai ceva decat cel al lui Tutankamon), intrari/iesiri secrete, ascunzatori, arme (sabii, pistoale - toate, evident, niste amarate bucati de lemn sau metal vechi, ruginit) s.a.m.d. Noi eram personajele, regele si regina, imparatul si sluga, tata si mama, parintii si copilul, politistul si raufacatorul.
Toamna era un inamic la vremea aceea, era sinonima cu scoala.
Dupa ani, toamna a ajuns sa aiba alta semnificatie, azi e anotimpul meu, linistit si oarecum trist.

Toate astea n-au prea mare legatura poate cu textul tau frumos. Dar, dupa ce am citit despre toamna ta si despre rugina, cam astfel de aduceri-aminte mi-au trecut prin gand si suflet. :)

Am citit cateva din povestile din cotunime si sunt scrise foarte bine, contin si umor, si intelepciune.

... toate gândurile astea curg dintr-o experiență (trăire, frământare) foarte personală, ceva aproape indicibil. Ca atunci când întinzi mâna, în vis (unde ești întotdeauna singur), să atingi ceva ce pare să îți ofere o mare revelație, dar ceva-ul acela fuge permanent, nu mult, se îndepărtează doar suficient cât să te (a)tragă în continuare în hățișul ce se cere descurcat. Visul se termină mereu fără ca revelația să aibă loc.

E o nevoie organică de a înțelege, e o căutare neobosită, e o concentrare a tuturor simțurilor și, mai ales, ale inimii, sufletului, să deslușești contururile pe care pari că le zărești în ceața învăluind tot ce te înconjoară și care învăluie – ce nedrept? - mai ales condiția umană.
Veselia noastră, oricât de mare, va purta întotdeauna în ea măcar un strop de astfel de tristețe.
De unde cred că iubirea, credința, tristețea, veselia, îndoiala, singurătatea (nu îndrăznesc să adaug fericirea) sunt totdeauna laolaltă.

... si are chiar si o nuanta de sf. :)

Cred ca brazii au motive sa fie cu mult mai tristi, cu toata moartea lor... glorioasa.
Sau poate tristetea molidului e una solidara cu a brazilor, iar cioturile ramase pe culmi, sunt prilej de meditatie asupra nedreptatii sortii?
Un text foarte frumos!!!

Si ca sa inchei (si mai) prozaic, o discutie auzita in tramvai:
- Mi-am luat din supermarket un pom artificial de Craciun. E foarte frumos!
- Mie nu-mi plac pomii artificiali. Imi place sa miroasa a rasina, a esenta, a scoarta de copac...
- Da, dar mi-au dat ca bonus un spray cu miros de brad...

Unii vad soarele, fie ca e o zi palida, fie ca e una stralucitoare; altii vad norii, fie ca sunt amenintatori pe cer, fie ca sunt doar gogoloaie pufoase.
Iar tu ii vezi foarte bine pe ceilalti, esti foarte atenta la lumea in care traim, la lucrurile, gesturile, cuvintele marunte care ne fac viata, cand frumoasa, cand terna.
Emotionant textul si un final care ma face sa incep ziua de azi cu mare chef si optimism si sa \'votez\' :) pentru a fi.

Apropos de celebra sintagma, as folosi-o poate doar ca motto si as alege alt titlu.

Cursa electorala a adus in fata natiunii candidaturi socant de asemanatoare cu protagonistii deja traditionalelor emisiuni de divertisment care ingrozesc privitorii (eventuali) prin vulgaritate, prost gust. Showrile politice sunt insa incomparabil mai ilare, iar efectul incomparabil mai periculos.
Merg la vot cu sentimentul ca aleg doar ca sa culeg.
Votul meu este un drept, dar este doar unul teoretic, in realitate votul meu nu inseamna nimic si nu conteaza la numaratoare.

P.S. Sper ca nu am intrat in zona murdariei politicii cu randurile de mai sus, ci vor fi luate doar ca o marturisire literara.

Dialogul e atât de viu, atât de dinamic, atât de savuros, povestitorul nu pare să facă altceva decât să mai scoată o idee din zăcământul neprețuit și parcă nesecat și să-și pună personajele la treabă, fără ca el să mai intervină direct, ci doar suflă din umbră replicile sau trage ațele care ba o fac pe Rafirica să scape ceaunul, ba îl fac pe Jereu’ să arate cum rupe el hârtia pentru austrieci, așa încât mă intreb dacă nu ai putea cumva să explorezi și terenul teatrului.

P.S.1. Am râs de la primul și până la ultimul cuvânt!
P.S.2. Merci c-ai ocolit calea, ca să le vezi pe babe cum umblă bezmetice prin zloată, cu-mpărțeală. Care va să zică erau ok când ai trecut pe-acolo să le-auzi bârfele...
P.S.3. Ia să mai mă uit și eu la știri, că uite, printre crime și tâlhării, se mai strecoară și câte-o știre ‘emportantă’... Cât pe ce să-mi scape! Gata, te las, mă duc să-i scriu și eu lu’ domnu’ austriacu’, să-mi dea și mie... Oare ce se dădea??? Nu mai contează! Important e că nu-ți ia, ci îți dă!!!

Am trecut pe-aici si dialogul Alina-Gabi mi s-a parut el insusi o scriere... superba!
Ar merita luat \"Copy-Paste\" si pus in pagina, apoi postat (eventual cu haiku-ul drept motto).

Asa era vorba pe la noi prin urbe cand te puneai impotriva oricarui lucru pe care il auzeai.
De-abia azi, citindu-ti textul, m-am luminat! Mi-am dat seama ca soacra, prin definitie!, e un soi de Gică Contra.
Ai surprins foarte corect comportamentul unei soacre adevarate. :)
De limbaj, nu mai vorbesc (dar totusi, macar un pic: e savuros cu spume!!!)

Emotionanta petitia lui Mos Tache. Mai ales ca eu o citesc acum, in prag de alegeri, si simt ca tare-tare mi-as mai dori si eu niste... perspective!!!
Foarte fain scrie Mos Tache asta guvernului, zau!

Un suspans construit cu multa arta [l-am suspectat pe vatman de paranoia, pe urma m-am gandit -citisem undeva- ca daca ai paranoia, nu inseamna ca nu te urmareste nimeni :)], foarte bine dozat si o incheiere cu adevatat na-u-ci-toa-re!!! :)

De fapt, eu cred ca intotdeauna ai ceva. Chiar daca ceva-ul ala pe care il ai se cheama iluzie.
Iluzia e suficienta deseori ca sa te tina in viata.
Cand pierzi si iluziile si nu mai ai chiar nimic, atunci cred ca intervin depresia adanca (patologica), nebunia sau moartea.
Asa ca... poate ar trebui sa invatam sa apreciem iluziile? :)

Cand eram copil si ma caftea sora-mea, ma dadeam mare razand si zicand:
Nu ma doare, nu ma doare,
C-am mancat fasole tare
De la mosu din caldare!
... in timp ce imi dadeau lacrimile de durere si ciuda...

Cam asa-mi pare si \'vitejia\' ei, care a petrecut Revelionul asteptandu-l pe Godot-cel-care-urma-sa-NU-vina...

Textul asta mi-a adus aminte de \"Alearga, Lola, alearga!\" (foarte fain film!) si \"Sliding dors\" (mai putin fain, dar interesanta ideea)...

Faina ideea acestui text [te-am luat de la capat cu \'cetitul\' :), dar la poezia cu \'Toamna\' nu pot sa ma pronunt; cand e vorba de versuri, ascult/citesc si zic doar: \'imi place/nu-mi place\', mai mult de-atat nu pot :)], poate ca ar merita reluat si \'pieptanat\', sunt sigura ca, dupa atata timp de folosit condeiul il vezi si tu altfel, ai schimba pe ici-pe colo cate ceva. Nu? :)
Mi-a placut comparatia cu pamantul pentru care ploaia vine prea tarziu...

... îndreptatǎ (la timp, sper) de tine, Ina. Merci cǎ m-ai tras de mânecǎ. :)
În altǎ ordine de idei, sper ca ceapa sǎ aibǎ cât mai multe foițe.

... până și viața de câine își permite(a) să trieze concesiile... :)

Nu cred că întâmplător comentariile (și textul de la care acestea pornesc) sunt scrise mai ales de cei care au plecat.
Cei care sunt aici, pot cel mult să bănuiască sau doar să-și imagineze ceea ce li se povestește. Cei care au plecat însă, trăiesc ei înșiși, pe propria piele, în adâncul (tainic) al propriului suflet, zi de zi, ceas de ceas, dorul. Nu poate fi deloc ușor. [Îmi imaginez eu . :)]

Un subiect la care noi, care am rămas, ne gândim prea puțin, poate...