Campeanu Magdalena Geta

Am multe morminte în suflet Într-unul e îngropată copilăria Într-altul sunt îngropate traumele trecutului, În altul e îngropată marea mea dragoste. Adie lin un vânt al credinței Și e soare

N-am putut înțelege niciodată ‘‘de ce’’. Acum știu. Acum înțeleg. Acum am găsit răspunsuri la atâtea ‘’de ce- uri.’’

Mi-e incomod să trăiesc într-o lume surdo-mută, Cu chipuri hâde și cu ochii pierduți, Mi-e incomod să fiu vânată sau să vânez la rândul meu. Mi-e incomod să fiu prea femeie sau prea copil! Vreau

Așterne Doamne peste tâmpla mea Putere, Să pot învinge răutatea unei lumi mizere Să pot lupta cu-nfrigurare zi de zi, Să-ți pot cerși iertare-n neputința mea de-a fi. Așterne Doamne peste ochii

Vă înfruptați din carnea mea, Vă hrăniți cu lumina sufletului meu Și smulgeți fără milă … și ultima speranță ! Doare! Din suflet îmi picură sânge Când urlă în milă și plânge; Sunteți călăi, dar

Între Lumină și Întuneric Între Adevăr și Minciună Între Onoare și Decadență Mă regăsesc pe mine. Și văd umbra sufletului meu cum prinde viață. Iar dualitatea firii mele se oglindește in

Să pot atinge Absolutul, Să pot cuprinde Neștiutul; Atâta Slavă, Forță și Putere Părinte, albastrul Tău îmi dă atâta mângâiere. Privesc cum norii se unesc cu Slavă Și-atunci întreb: De ce e pe

Suflă un vântuleț înghețat prin destinul meu; Pe ferestrele ființei mele sunt desenate figurine de gheață. Un viscol cumplit îmi răscolește existența Și îmi pleznește făptura cu brutalitate

În Tribunalul Suprem al condiției umane, Îmi revendic dreptul la replică și strig : ’’Domnilor, eu am suflet !’’

Te Iubesc Te iubesc. Până la ultima picătură de sânge. Până la ultima suflare într-un trup muritor. Și dincolo de ziduri, in Nemurire. Te iubesc. Rostesc conștient, inconștient. In delir și in

Îmi deschid aripile larg spre Cer. Acum, îți aparțin Părinte. Cuprind cu privirea locul existenței mele Și toate amintirile legate de acest loc, Se sparg precum bulele de săpun: Primul meu

Privesc spre biserica Ta, Părinte. Acest templu al Dumnezeirii, in care avem punctul de întâlnire. Dar de fiecare dată uit să-ți spun ‘’Mulțumesc’’ in cuvinte Iar sufletul meu se prinde strâns de

Trăiesc într-o lume fără vise și idealuri prea mărețe O lume in care sufletele atâtor oameni au rămas fără aripi… Privesc fețe și chipuri pe care nu le pot reține, O lume chinuită de demonul rece

Trăim într-o lume psihanalizată, În care tenebrele inconștientului sunt tot mai frecvente și evidente. O lume fără frontiere și rezerve de moralitate. În care cadavrele celor ce au fost prigoniți

Atunci când luminile se sting și rămâi în întuneric, Atunci când prietenii pleacă și rămâi singur, Atunci când masca se desprinde și rămâi descoperit, Atunci, privindu-ți propria ființă în ochii

Alerg spre cetatea din zare Aerul rece mă izbește in față, Orologiul din turn dispare, Ca Fata Morgana in ceață. Alerg, alerg in neștire Căutând o făptură vie, Prin mormanul de

Am avut milă, Dumnezeule, de lepădăturile pământului Am dat mărgăritare porcilor, Dumnezeule! Am avut milă și am căzut. Dar TU m-ai ridicat din nou, TU m-ai învățat să cântăresc nimicul și

Potop de întrebări fără răspuns... Fără religie, fără conținut, fără fond Într-un imens circ grotesc și o mascaradă vulgară Eu îți vorbesc de Dumnezeu iar tu mă privești absent Cu mintea golită

Revarsă Harul Tău Părinte în ființa mea Iar sufletul meu se va bucura și va străluci ca aurul Iar fața mea se va lumina și se va albi ca zăpada Căci fără Tine, Doamne, deșertăciune sunt,

Încă mai rezist prin crivățul răutății umane, orbită de naivitate și bună credință Rănile sufletului îmi sângerează puternic; chiar simt că am hemoragie internă Că inima este la ultima ei bătaie,

M-am cufundat in străfundul iadului din mine și am urlat la toți dracii și la toată necurăția : Afară! Afară din mine toată minciuna și îndoiala Afară din mine toată ispita și dorința de a

In absența ta palma mea rămâne goală… Iar sufletul meu, un orizont torid in așteptare. Cu mintea răsucită și-ncordată ca arcul unui ceasornic Cu trupul ghemuit incomod într-un scaun

Nu-ți cer comori sau glorii sau putere, Îți cer speranță și credință in durere, Îți cer să fie pace, armonie și dreptate, Iar noi copii tăi să ne-nălțăm prin bunătate. Ascultă-mi ruga, Doamne