Poezie
Din lipsa de timp
Realistic view
1 min lectură·
Mediu
S-a prăbușit turnul în gura ta
de când ai învățat să te prefaci
că ion își pulverizează plămânii cu maria
că noi ne facem nevoile în tonomatul facultății
de filosofie
unde se adună junkerii să facă pe intelectualii
Vezi o turmă de nefericiți
de ce?
e putința de-a-nu-fi-altfel, de-a-nu-vedea,
de-a-poposi-la-Biblioteca-Oboselii,
devenită ogor
unde se ară pesimismul
sau inconștiența cu ghearele-i fărâmițate
uite, uite
inconștiența are forma unei momițe
cu râs de drapel
care nu știe ce-nseamnă a purta culoarea pe el
Mi-a mai rămas incertitudinea,
ca o poartă spre mine,
ca un drum întortocheat,
ca o devenire pe care o numesc, în nimicnicia mea,
Elia.
002.202
0
