Poezie
Banalul din mine
Sur_realistic view
1 min lectură·
Mediu
Ce-mi trebuie ochi când am vedere nocturnă?
M-am născut ca o bufniță și mor ca un om
nu vreau, oamenii își doresc prea mult eroismul
cred că almanahul cu locuințe lacustre
e mai îngălbenit decât ceara scursă din sicriele
blocurilor ceaușiste
griul acela e culoarea miresei îmbrățișânde
(ai înțeles, culoarea miresei care
atinge văzduhul cu aripioarele de lăcustă)
care sărută zece miri din prima
și douăzeci din a doua clipire
mireasa nu mai vede din \'89
e ca o bufniță sau ca un colibri,
nu știe ce înseamnă să fii pur în noaptea nunții;
se scaldă în tăcere, tăcerea e un laitmotiv
bâldâbâc
prin tăcerea nopții capitaliste
e acolo prin lumina tăcerii un înger care vrea să îi fure
veșmintele
înger cu nume vestic de boschet;
dar nu mai e nevoie, cedează singură hainele
nu există timp, nici spațiu pentru fuste;
e un conglomerat de statui amuțite, pierdute în fața lui Amon-Ra;
nici nu știi cine e el, este Sinele putrezit,
(l-am găsit prin Egipet)
acolo s-a născut o bucată de Sine..și acum transpirăm
pentru el
nu noi, nu ei, un amestec;
The King and The Son of The King
012076
0