Omenesc, prea omenesc

Bună ziua, domnule Camil.început și final, viață și nemurire...prespectiva sisifică...un pic de camus nu strică niciodată...Și de altfel spaima de sine, de propriul univers este destul de normală, dacă este conștientizată dintr-un unghi mort...memoria se surpă, astfel prezentul și trecutul se intersectează cu ritm accidental...Blocarea minții și marile întreruperi din istoria omenirii...Aceeași pânză de păiangen din camera romanticului german...Vă acord titlul de Marea Ființă Nenăscută...blocaj sau avort?...Cu respect, Misticul.

Cu cat conceptia asta antitetica viata-moarte e mai invechita in imagini imbacsite cu atat, se pare, ca provoaca mai mult interes in a fi pusa pe hartie, undeva, in vreun colt. Mi se pare ca poemul tau transmite, insa mi se pare, de asemenea, ca se intrerupe ca si structura.\"Sibilinica plajă a memoriei/
se împrăștie spulberată de valuri ale durerii\" o imagine care imi place; si ca sa citez pe cineva mai mare decat orice tip de litere as putea folosi aici, \"La porci totu-i porcesc!\".
Si cum te pretinzi tu obosit-de-lume (sau poate gresesc), afla ca, \"La cei curati totu-i curat\".
Cu bine.

\"Sunt bolnav, prieteni\"...M-a obosit lumea asta intr-un hal ca de-abia imi tarasc pixul pe coala de hartie.
Avea dreptate bietul Proust cand zicea ca multi confunda personalitatea artistica intr-un mod grosolan cu cea sociala(daca poate fi vorba de o astfel de distinctie). Draga Ana, nu despre tine era vorba, ce vroiam sa spun e ca nu-mi exprim frustrarile in poezie (precum Bacovia). Poezia e un mod de a te cunoaste. Toate cele bune,

Domnule Mistic, frumoasa priveliste mistica... Si un ghem de ata este mistic, chiar si peretele e mistic. Bratele copacilor sunt mistice, ninsoarea de pe ele e mistica. Uitam uneori sa constientizam aceste imagini...pacat...

început blocat între fiire și neființă