Într-o lume sumbră…Rugă pentru cei fără grai!

Camelia Opriţa: din cartea – Cuvântul deschide gândul omului, publicată de Editura Sfântul Ierarh Nicolae – 2019

Rugă pentru cei fără grai

Câinii vagabonzi — condamnați la mizeria ruinelor,

Naufragiați pe insule gigantice de gunoaie,

În timp ce noi, lunecând prin singurătăți negre,

Am uitat porunca și am pierdut calea.

Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al lor.

Ele nu destăinuie nimic, sunt necuvântătoare,

Dar devotamentul lor topește aerul polar

Și face mugurul să cânte în inima ierbii.

Gândiți-vă: un zâmbet de animal prin nepăsarea noastră,

O invocare mută pentru un dram de afecțiune,

Iar când se sting, istoviți, la căpătâiul unei pietre,

Își unesc trupul cu pământul și sufletul cu stelele.

Se mai rupe o piatră din munte,

Mai crește pământul cu o inimă frântă de tristeți,

Mai cade un anotimp în hăul lumii,

Pierdut pe veci, neauzit, neîmplinit.

Urmăm suflete pe care nu le-am auzit din trufie,

Căutăm umbre imaginare în ecouri de lemn,

Uitând că lumea nu se schimbă prin mari decrete,

Ci prin hrana dată celui ce n-are stăpân.

Motto:

Să hrănești un câine fără stăpân

Nu va schimba lumea,

Dar va schimba lumea

Acelui câine.