No man's land

Încă mă identific cu forma și încă îmi plâng de mila de a fi judecata după glos Și ne înțeleasă... Mă simt captivă într-un fel de no man’s land, unde îmi observ umanitatea limitată, dar nu pot trece dincolo de ea. Nu sunt nici un cal liber, nici un măgar care ține strâns capul între urechi și privește doar pe unde pășește. Aș fugi pe dealuri, dând sălbatic din copitele pe care le-am ținut la spate toată viața, departe de suferința pe care mi-o provoc singură, crezându-i pe oameni care se luptă și ei cu propriii lor măgari. Și aș sta și la căruță, dacă ar fi reversibil acest proces. Dar alerg și cad în nas aici, între lumi în care nu îmi găsesc încă locul. Aștept fulgerul conștiinței - trezirea, sau AVC-ul reintrării în vis.