Nimic în aer

Boooooon! Și ce spuneai, bre poete, sictirit de forme desuete?
Că adică ce e aia poezie la ăia care au învățat să scrie pe papirusuri și nu reușesc să treacă la tastatura jucăușă a modernului ahtiat după noutăți șocante? A obsesiei neo/neo/neo-penetrante? Păi, hai să învățăm de la maestru ce e dansul în buestru, adică ce e aia și cu ce se mănâncă!
Va\'zică: \"Nimic în aer\". Hm! Spre deosebire de alții, echivoci până la ridicol în botezul liric al poezelelor lor, acesta este un titlu încărcat de sensuri profunde, iradiind de sapienție și estetism, redefinind din temelii onomastica textualistă a secolului. Nimic în aer!... Stau și cuget: care va să zică, e așa o lipsă de elemente prin aerul ăla, încât orice analiză, fie e a și fizico-chimică, nu a reușit să detecteze altceva în aer, decât aer. Și, mă rog, ceva aere de poet genial, dar încă nedescoperit bine. Să-l descoperim noi.
Vers 1:\"Când amintiri trec în departe\". Punct. Iooooi! Ați mai întâlnit așa capodoperă de vers? Va să zică, amintirile astea sunt un fel de avioaneee de hârtieeee, încărcate de combustil mnemotehnic și care bâzâie liric prin... a, nu, nu prin aer, că aerul ăla era gol-pușcă. Nu, ci ele trec, citez din perlissima maestrului... \"în departe\", așa, pe burtă, peste dealuri, prin văi, târâș, pe gorgane, razant cu solul și subsolul, ca să nu fie detectat de radarele inamice. \"În departe!\" Extraordinar! Ei da, sună sublim, nici că am mai auzitără o așa noutate!
Și ce se întâmplă, după ce pleacă motorizata aia de hârtie? Păi \"întotdeauna rămâne
o inimă singură,\"... of, inimiooaaarăăăă! ce romanț lacrimogen cu reverberații telenovelistice, ce sfâșiere de cord și de coarde! Fă-i cu batista, poete, consoleaz-o... O! spune-i că o să te-ntoooorci, tot în avionul ăla fantomă, și tot târâș-grăpiș, că e mai pohetic, peste cernoziomuri și cernozioame. Da, stai, nu oricum, ci cu \"un ochi întors înapoi\", pam-pam! adicătelea cu o contorsiune oculară de artist de circ, care-și mai și scoate limba și o-ntinde la ceafă, pentru a-și spăla sprâncenele cu limba. Română!
Și cum e ochiul ăla? Auzi bre, epitet de Epictet: \"ca o aripă ce vrea\". Super-original, maestre! Piramidal! N-am cuvinte. Poate-mi faci și mie rost de câteva, la negru, că de când cu iconomia asta de paiață, nu mai avui loc pe taraba selectă a literelor române. De genii sămărghițene.
Și ia mai auziți, bre, cum dă pe om originalitatea afară din casă:
\"să sape din urmă
un aer zburat.\" Ceea ce, trebuie să recunoaștem, de la Nichita încoace, un \"aer\" așa \"zburat\", nici că s-a mai întâmplat. Zburăm, zburăm și tare ne mai fredonăm!
Asta îți era lecția de estetică supra-infra-extra/realistă, tradusă-n fapt, magistre Sămărghițene? Dacă erai o ciorbă mai grasă, parcă ai fi meritat luat în seamă, dar pentru atât, ar trebui să-mi mulțumești că o să ai ceva agitație pe counter. Fii, însă, pe pace! Cam asta îți fu gloria. Am consumat destule calorii cu tine. Fugi și mai citește!

făcusem un comentariu aici, dar l-am pierdut, uitând că nu m-am logat. în fine, mi-e lene să mai insist, mai ales că ciorba care a încercat să mă frigă e vai de capul ei! dacă asta e poezia cu care vrei să ne dai la cap, mai bine pune mâna și citește! și după aia aruncă-te la lecții de stilistică...

Domnul Peia se ține de cuvânt și, iată, începe un duel pe care îl așteptam. Din nou mă bucur, căci iată, poezia mea intră la subiecte fierbinți, iar pentru un nou venit este o onoare. Mulțumesc.
Lămurire: Domnul Peia este ambiționat de un comentar negativ pe care eu l-am făcut la poezia \"Despre...\" a dumnealui. Nu țin neapărat să fiu înțeles de dl. Peia, dar răspund provocării domniei sale, și și pentru ca alți cititori să nu fie induși în eroare de un comentar prea umoral.

În primul rând, \"Nimic în aer\" se înțelege mai ușor în cadrul întregului ciclu \"Grădina din spatele zidului\", dar, aceasta fiind imposibil, o putem comenta și de sine stătătoare.

Alegerea titlului am să o explic la final, întrucât, după cum au surprins alți comentatori cu subtilitate, poezia mea trimite întotdeauna la o recitire, înspre o descoperire a sensului secund al lucrurilor.

\"amintiri trec în departe\" vrea să exprime o anume stare a conștientizării unei \"duble depărtări\". Amintirea însăși presupune un lucru îndepărtat, ori aici încerc (poate nu revelator pentru oricine, sunt conștient de asta) să spun că acea depărtare devine aproape un străfund de uitare. Adică o amintire care tinde spre limita ultimă a ființei ei. Sensul de aici încearcă să fie întregit de următoarele două versuri: atât de departe, încât inima rămâne singură, izolată. Mai concret (deci mai banal), este o inimă părăsită de cea a cărei amintire aproape că se șterge.

Ochiul \"întors spre-napoi\" este privirea retrospectivă, privirea pe care o aruncăm din urmă înspre lucrurile consumate. Acest \"consumat\" vrea să fie exprimat mai departe prin \"aripa care sapă\". Imaginea este aceea a unei aripi în zbor, care \"sapă\" aerul. Cred că aveți imaginea: înaintând, aripa parcă sapă aerul, așa cum o lopată sapă pământul.

De ce \"din urmă\"? Adică o aripă care vrea să se întoarcă înapoi, care ar vrea să zboare invers, către acea amintire aproape pierdută. Dar această întoarcere e imposibilă, este peste natura lucrurilor. Aerul acela \"săpat\" de aripă este \"zburat\" deja, adică e consumat, s-a dus, și-a îndeplinit menirea.

Aici atingem sensul ultim: care e ființa aerului? (Ființa unui lucru este dată de rostul acelui lucru - spune Leonțiu de Bizanț). Care e, deci, rostul aerului? Acela de a fi zburat, acela ca să se zboare prin el. Ori, aerul de care vorbesc aici, este zburat, și-a consumat ființa sa, rostul său. Aripa a trecut, nu se mai poate întoarce (spre acea amintire), căci aerul este \"zburat\", consumat, (pe)trecut.
De aceea nu rămâne \"nimic în aer\". Toate lucrurile s-au consumat, iar întoarcerea, oricât de tragică ar fi dorința, este imposibilă prin însăși firea lucrurilor, prin ființa (rostul) lor. Nu rămâne nimic, doar acea amintire, care aproape se stinge și care va deveni, la rându-i, nimic.

Este o poezie despre imposibilitatea ființială a întoarcerii la lucrurile odată petrecute (consumate), imposibilitatea tragică de a parcurge drumul înapoi spre lucrurile frumoase rămase în urmă.

Sper că m-am făcut cât de cât înțeles. Un singur lucru o să mi-l însușesc, din ceea ce-mi recomandă dl Peia: o să pun mâna să (mai) citesc.

\"după cum au surprins alți comentatori cu subtilitate,\"-eu sunt acela, este?!Mi-ai citit comentariul anterior?!Este?!

teoria chibritului, risipă de speculație goală de conținut. și o mai dăduși tronc și cu Leonțiu ăla, cu ipostasul lui, cu tot, ca și cum numai la patristica vizanțului nu te-ai gândit tu când ai comis așa o mediocritate. ai fugi de-aici cu ursul!

Cu așa argumente ca ale matale, ești de-a dreptul hazliu.. Drept să spui, și io m-am cam plictisit de injuriile tale.

m-a trimis mamica sa fiu arbitru: regula 1: domnul Peia, fara atac la persoana (numai la personale, daca se poate...stiu ca se poate, sunteti sincer, nu?)
regula 2: domnul Călin, fiti iubitor si iertator, mai ales cu alesii...fie ei asa cum sunt!

ps: runda continua!