Dincolo de aparențe

Crezând în noi înșine, cu ’’orgoliul’’ crescând exacerbat și cu ambiția în expansiune, ne-am depărtat de ’’zeități’’ care s-au atrofiat și au ’’căzut în derizoriul ființei’’, nu ’’acceptăm că suntem mici și neînsemnați’’, iar viziunea noastră pune semnul egal între noi și ființa universului.

Răzvan,
să ne imaginăm doar de dragul imaginației „coroana de stele” ca un cort, firmamentul de stele ca un cort deasupra căruia se află Împărăția lui Dumnezeu. Noi oamenii sub firmament, Entitățile divine (Trinitatea si arhanghelii, serafimii, heruvimii, îngerii) deasupra lui.
Acum, vine un moment în istoria acestui univers cand un „zeu”, repet doar un singur zeu (Lucifer) se răzvrătește și este aruncat din cerul de deasupra firmamentului în cerul de sub firmamentul de stele ( Isaia 14:12-15). Acest „zeu” căzut de acum în firesc, desacralizat de propria sa neascultare a pătruns în grădina Edenului și prin șiretlicurile sale, prin arcuirea brațului său plin de bijuterii ispititoare amăgește pe Eva si apoi pe Adam și pătrunde astfel în genele noastre. Am devenit astfel și noi ființe desacralizate, odată cu păcatul originar al neascultarii. Acest „zeu” căzut în firesc, acest Luceafăr eminescian cuprins de orgolii, gelozie, dorinta de putere etc ne îndeamnă de atunci și pe noi la o călcare continuă a poruncilor lui Dumnezeu . Astfel am devenit aurii si triști. Aurul reprezinta un simbol al dorintei de putere, al orgoliului exacerbat, al spiritului Luciferic în oameni. Dar odată cu el vine si tristețea căci depărtarea de Creator și trecerea noastră în carantina pământului ne întristează sufletul în adâncul său.
Ultima strofă ne îndrumă spre o portiță de scăpare și împăcare cu Creatorul (Trinitatea). Putem ajunge astfel la odihna și pacea Edenică de dinaintea căderii noastre în păcat.
Multumesc pentru gândurile tale Răzvan.