Burlacu Ioan

Ca și cum ai lua cu tine sărutul unui chip feciorelnic, trăgând aerul ce ne desparte încă Pășești sărutând dimineața până la prăsele- respirația înfiptă adânc ca o sfoară ce ține

Dacă m-aș înaripa cu albe-mâinile tale aș crede că un nor a (pl)ouat peste ele pui de nori sidefii și dacă aș legăna rotunda boare a gâtului tău, aș crede că zei făurari l-au strunjit

Hologramă Abia pot să ating cu tăcerea urmele trecerii tale plecată femeie și abia pot să adun vederea rămasă în mine, amintirile... dar aș putea să aud cu sângele dat în

Avea brațe mici de arhanghel încerca s-o cuprindă să se umple de frunze aerul o parfuma subțiori albastru-verde oriunde umbră frumoasa mea umbră implorat se-auzea uneori în adânca polara