Poezie
Poemul-blestem
2 min lectură·
Mediu
Pe sfârșite-i luna august,
temperaturile – în scădere;
pietrificată-i pâinea,
aștrii – contabilizați
și umbra unui nor,
plouându-te pe dinăuntru,
te-ntunecă la chip
și-ți zguduie pereții
acuma când,
în vecinătate,
vampele și-analfabeții
vorbesc despre concedii, despre
soarele din străinătate;
acuma când ceilalți își scot
pe tarabe, la vânzare
sufletele ca pe niște zdrențe,
tu pitește-ți carnea grabnic
într-o
cameră frigorifică,
carnea asta înroșită de
prea multă visare,
căreia poeții îi spun
îndeobște inimă.
Pe sfârșite-i luna august,
febra – în scădere
și pâinea se pietrifică
sub aștrii contabilizați;
e timpul, însinguratule
locuit de oameni,
să faci cunoștință cu acești
ceaușiști postdouămiiști,
cu spondiloza lor de umbre gârbovite,
dar ignoră-le, te rog,
lirica de plastic,
megaarsenalul ăla de
microcipuri și de microfoane,
camerele video miniaturale;
stoarce-i visului tău
hainele de gală-n fierbător,
bagă-i degetele-n priză
și fă-ți un ceai electric
pentru că morții, între timp,
i se făcuse dor
de o nouă insomnie;
te înhăitează-apoi cu liliecii
și curteaz-o până-n zori
pe frumoasa asta palidă și-naltă,
căreia poeții îi spun îndeobște lună -
- în pizda mamei ei
de romantică prostituată;
calcă-ți după umbra în picioare
și te-așează-n cur pe ea, ca să rescrii
cu sângele său negru un blestem:
poemul de-alungat din suflet
lumea
cu șuturi violente-n gură.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=BbuCGagQrtY
19.01.2013;
21:23
001415
0