Poezie
Psihanalizabil, nu?
celor puși să mă urmărească
1 min lectură·
Mediu
De-atâta timp,
în umbra ta,
aceleași umbre
complotează,
iar tu
de fiecare dată
le-ntorci spatele
după ce
ieși sau intri,
te faci că
nu le-auzi
îmbătrânind
deasupra
aceluiași lighean
în care
și-au vomitat
tot anul bârfele
și din care,
bine-nțeles,
după aceea
își vor hrăni la anul și
la mulți ani
copiii, rudele, părinții;
ecoul lor cu iz
pestilențial
încă mai stăruie
la tine-n minte,
trădările
se țin lanț din urmă, iar
străfulgerările
cu care
te-au înzestrat acestea,
încep să capete
în ochii celorlalți
înfățișarea
unui criminal;
privești prin ei,
ca printr-o
fereastră plouată,
privești adânc
în ei,
în balta lor de sânge
până ajungi să-i vezi
ce gândesc doar
după felu-n care
se uită la tine
din balta lor de sânge
cu vise de preamărire;
pe urmă, cu riscul
de-a nu pierde nimic,
pariezi totul pe
prietenia ta
cu toată lumea, iar
după câteva beri,
te ridici de la
masa ei și
pășești înainte,
pregătit să-ți strigi
poemul
de-alungat
din suflet curvele
cu șuturi violente-n gură;
apoi te-ntorci
spre ea
și-o-ntrebi:
Psihanalizabil, nu?
23.05.2012;
18:25
001421
0