Poezie

Psihanalizabil, nu?

celor puși să mă urmărească

1 min lectură·23 mai 2012

Mediu

De-atâta timp,

în umbra ta,

aceleași umbre

complotează,

iar tu

de fiecare dată

le-ntorci spatele

după ce

ieși sau intri,

te faci că

nu le-auzi

îmbătrânind

deasupra

aceluiași lighean

în care

și-au vomitat

tot anul bârfele

și din care,

bine-nțeles,

după aceea

își vor hrăni la anul și

la mulți ani

copiii, rudele, părinții;

ecoul lor cu iz

pestilențial

încă mai stăruie

la tine-n minte,

trădările

se țin lanț din urmă, iar

străfulgerările

cu care

te-au înzestrat acestea,

încep să capete

în ochii celorlalți

înfățișarea

unui criminal;

privești prin ei,

ca printr-o

fereastră plouată,

privești adânc

în ei,

în balta lor de sânge

până ajungi să-i vezi

ce gândesc doar

după felu-n care

se uită la tine

din balta lor de sânge

cu vise de preamărire;

pe urmă, cu riscul

de-a nu pierde nimic,

pariezi totul pe

prietenia ta

cu toată lumea, iar

după câteva beri,

te ridici de la

masa ei și

pășești înainte,

pregătit să-ți strigi

poemul

de-alungat

din suflet curvele