Poezie
Pasărea-șarpe
2 min lectură·
Mediu
- Nu vrei să facem schimb? -
mă trezi deodată din somn
măcănitul unei păsări
domestice cu visări
de mare
sălbăticiune zburătoare.
- Haide, să-l facem ,
încerca să mă convingă,
tu mie – aripa,
eu ție – ghilotina de aur;
vei străluci deasupra ei
aidoma unui semizeu deasupra celorlalți;
indiscutabil,
cuvântul tău o să atârne greu
pe cântarele lor
înțepenite-n nămolul
unei tăceri milenare;
le vei împărți
pedepsele și dreptatea
ca pe o pâine,
felie cu felie
și-n stânga, și-n dreapta
sau cum te va tăia capul…
- Haide,
nu te mai încăpățâna atâta,
începu să se roage de mine
pentru proprietarul său
ca o paiață
până și telefonul mobil Nokia N97
cu o voce de rață omnivoră.
- Eu zic s-o tai de-aici,
mă răstisem deodată la ea,
cât încă mai poți să te târăști
pe burdihanul tău de gravidă cenușie
și să-ți intre-n inimă vârtos
(da` vârtos de tot, nu așa)
tăișul unui adevăr
irefutabil,
simplu ca bună ziua, și-anume:
singurătatea nu e o
monedă de schimb;
nu se-nmulțește cu nimeni
și nici nu se împarte la nimic.
Ea este
pur și simplu
o unitate indivizibilă,
tu – nu.
Așa că tai-o de-aici!
Și-a-nceput să se
îndepărteze umbra de mine,
pe jumătate zburătoare,
târâtoare pe jumătate,
în timp ce eu,
ca prin vis,
încă mai auzeam
cum spintecă lemne
o lamă boantă de topor
pe limba ei despicată:
Nu vrei să facem schimb?
Haide să-l facem!
Nu te mai încăpățâna atâta!
Tu – cu aripa,
eu – cu ghilotina de aur …
001.544
0