Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cântec de drum, zdrăngănit la o chitară dezacordată

Cuvinte alb-negre(II)

1 min lectură·
Mediu
Șoferul era trăgător de elită:
trăgea nervos
cu pumnii în volan,
trăgea cu mâinile
de timp,ca de o gumă mestecată
și strâns ținută între dinți;
trăgea profund să moară,
trăgând dintr-o țigară,
în piept trăgea pe orișicine,
trăgea mereu pe dreapta,
înjurături trăgând prin
întredeschisul geam din stânga
(tăceam chitic, voiam s-ajungem
nevătămați acasă);
trăgea de nervii noștri,
trăgea de ei
ca de niște corzi metalice,
gata să plesnească,
de mânecă pe urmă ne trăgea,
sub ritmul muzicii lui pește
să dansăm
(și noi dansam
fără a scoate-o vorbă);
de limbă ne trăgea,
motiv să aibă
după aia
peste gură să ne tragă
fermoarul sacilor de adormit
cu ochii deschiși…
am ajuns într-un târziu acasă;
beții am tras cu-ai noștri,
apoi fețe peste capete
ne-am tras
și ne-am dus în ospeție
la Ion șoferul,
bătaie zdravănă să-i tragem,
pe viitor să știe…
001.610
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
142
Citire
1 min
Versuri
37
Actualizat

Cum sa citezi

Bot Eugen Iulian. “Cântec de drum, zdrăngănit la o chitară dezacordată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bot-eugen-iulian/poezie/13987443/cantec-de-drum-zdranganit-la-o-chitara-dezacordata

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.