Unui mare poetastru

te scremi și scrii rahaturi despre o moarte-nchipuită; după ce vei crăpa, stai liniștit, nu se va screme nimeni ca să scrie despre scremutul tău de tot rahatul. dar, deocamdată, te scremi și tu din răsputeri, din neavând ce face, te scremi ca să produci impresie, să ai păreri despre orice , despre oricine ... te scremi și scrii rahaturi pe neînțelesul tuturor. uneori, te scremi atât de tare și devii atât de „complicat”și de „profund”, că nici dracul nu te mai pricepe (până și pe el ai reușit să îl prostești). alteori, te scremi să afli adevărul despre tine însuți, scriind rahaturi despre alții (i-ai manelizat deja cu cu mult bun simț pe Bach, pe Whitman și pe Borges); de 8 martie, după un îndelung scremut, ai scos la lumina zilei cu tam-tam un rahat de poem porno moale, cald și aburind… și-au început muștele să se adune și să bâzâie deasupra lui: vai, ce frumos! ce mișto! ce tare! extraordinar! fantastic! nemaipomenit! ce rahat de poem porno simpatic! lumea gâzelor încerca să te aplaude, acoperindu-și nasul cu o mână, în timp ce tu, mai constipat ca niciodată, te scremeai din răsputeri să afli de la mine - cuvintele cui puțeau mai tare a ipocrizie: ale tale? ale gâzelor? sau poate … cine știe? dar, gata! de-ajuns cu întrebările! - ți-ai spus deodată-n gând, iluminându-te la față, - a sosit momentul să trag aerul adânc în piept și să mă screm , poate astfel reușesc să scot la lumină un alt rahat de poem…