Poezie
Înger
3 min lectură·
Mediu
Din neaua dalbă de-altădat\'
Născut ai fost; și te-am aflat
Prin vremuri sure rătăcit,
Răpus de dor și ostenit
De calea lungă ce-o străbați
Pierdut prin timp de-ai tăi fârtați.
Înger de nea, superbă stea
A nopții calde din abis,
Te amăgești c-a fost un vis;
Sinistru gând acolo-n cer
Te macină și ești stingher
Mereu rănit de dalba nea.
Lacrimi mărunte ce ți-apasă
Firavul trup urzit cândva,
În valuri mute ce se lasă
Necontenit asupra ta...
Îți vor schimba oare credința
Ce-n duse evuri te-a trădat?
Înger de dor, purtat în zbor
De aripi către suferința
Iubirilor ce n-ai uitat,
Simți-vei oare împlinit
Eternu-ți dor de infinit,
Mărunt de lacrimi apăsat?
Văpăi ce sfâșie turbate
Puțina viață ce-o mai ai,
Mereu din drum te vor abate,
Þinându-te afar\' din Rai.
Vei face-acum cale întoarsă,
Zdrobit de-nfrângerile mii?
Înger de foc, nicicând noroc
Cenușa ta, de flăcări arsă,
Nu a avut; nu te-amăgi.
Renaști mereu din propriul scrum,
Dar spiritu-ți rămas-a fum
\'nălțat din al văpăii joc.
Lumina-n raze te-a scăldat
Din prima clip-a vieții tale.
De când te știi te-a fascinat
Prin simplitatea firii sale.
Îți pas-acum de cei ce mor,
Uitați într-o bătaie de-aripi...
Înger de zi, veșnic vei fi
Uimit de neputința lor
De-a fi pe lume-un pic mai darnici.
Ci tu, în soare-aflându-se menirea-ți,
Nicicând din cale nu te-abați;
Scăldat în raze vei domni.
Din umbre stranii zămislit
Ai fost, în zorii lumii;
Mereu purtând un strai cernit
De patimile humii.
De ce-ai lăsat în urma-ți fiere?
De ce-ai închis lumina-n zi?
Înger de noapte, suave șoapte
Te-nfiorează de plăcere,
Te încălzesc precum nu știi.
Iar luna,-n seama ta lăsată,
De nori fi-va întunecată
Cât timp în umbre te-oi gândi.
O adiere-abia simțită
Pe astă lume te-a adus.
De zbucium bolta-i copleșită,
Iar soarele e la apus.
Din patru colțuri și-au pornit
Suratele turbatul joc.
Înger de vânt, cumplit suflând,
Asupră-ne ai asmuțit
Furtuni și fulgere de foc.
În larmă-i cerul scufundat,
Nimic urgia-ți n-a iertat,
Iar adierea-i doar un gând...
Hrănindu-se tot timpul cu sânge vărsat,
Ajuns-a temut pe pământ.
Nicicând de-ndurare n-a fost încercat,
Iertarea-i un simplu cuvânt.
Împrăștie sfadă și boli printre toți,
Suspine și vorbe de-ocară.
Înger de moarte, judecă fapte
Și-ncearcă să simți, dacă poți,
Ce n-ai putut odinioară.
De vei da greș, nu te-ntrista,
Ci asupră-ne zăduful ți-l varsă și bea
Din sângele ce ne-mpresoară.
Născut ne\'ncetat din patima clipei,
Dorința de-a fi îl poartă în zbor;
Împotrivindu-se dintotdeauna risipei
Ce-i mână pe unii să moară ușor.
Din hău se aprinde, la fel din ființă,
De stins nu s-a stins niciodată...
Înger de viață, pe noi ne învață
Ce-i adevăr în credință
Și cum să trăim ne arată!
Chiar de-i învins de cruntul său frate
Ce-n cruda-i durere de veacuri se zbate,
Din clipă se naște-nc-o dată...
Înger de nea, fragedă stea;
Înger de dor, lacrimă-n zbor;
Înger de foc, fără noroc;
Înger de zi, rază vei fi;
Îngeri de noapte, tainice șoapte;
Înger de vânt, cumplit în gând;
Înger de moarte, judeci aparte;
Înger de viață, dă-ne povață.
Nici unul înfrânt, nici unul prea blând,
Toți neatinși, toți necuprinși...
Îngeri și îngeri, spirite mii,
În lumi ce au fost, în lumi ce-or veni.
001.596
0