Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnalthoughts

Când cuvintele nu sunt îndeajuns

2 min lectură·
Mediu
Când vorbesc de natură Văd munți de cenușă în tărâmuri depărtate; Aud ploaia căzând din nori amenințători; Miros dulcele parfum al florilor de primăvară; Simt blânda atingere a unei adieri de vânt... Când vorbesc de îngeri Mi-i închipui pe drept-credincioșii serafimi trâmbițând; Mi-i închipui pe hapsânii și trufașii demoni căzând din Ceruri; Îmi amintesc izgonirea noastră din Rai; Și-mi sare-ntr-ajutor angelicu-ți chip... Când vorbesc de simțăminte Trebuie să spun că dragostea e tot ce știu, Dacă amărăciunea nu-i prin preajmă ca să râdă de mine; Cât timp fericirea pare a-mi scăpa mereu din mâini, Deznădejdea îmi strânge-n clește inima și nu mai vrea să plece... Când vorbesc de gânduri Mă gândesc la motivele pentru care lumea nu-i ce ne dorim; Mă gândesc la durerea ce ar putea fi ocolită; Mă gândesc la efectele ce n-au nici o cauză; Mă gândesc la frumusețea ta, la sufletul tău... Când vorbesc de vise Visez la un loc al meu unde rău nu există; Unde dragostea, tihna și pacea se simt ca acasă; Unde minunile sunt menite celor făr\' de credință, Iar a-ți trăi visul nu-i o-amăgire... Când vorbesc de mine Pot fi aspru câteodată Ori altfel sunt prea blând cu mine, Nefolosind aceeași măsură când judec alți oameni; Cumva, totuși, reușesc să merg mai departe... Când încerc să vorbesc de tine Gândurile mi se poticnesc în minte; Imagini îmi trec dinaintea ochilor; Sentimente mă atacă din toate părțile, Iar cuvintele nu mai sunt îndeajuns...
003.073
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
241
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Olteanu. “Când cuvintele nu sunt îndeajuns.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-olteanu/jurnal/1741951/cand-cuvintele-nu-sunt-indeajuns

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.