Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Când cuvintele nu sunt îndeajuns

Când vorbesc de natură Văd munți de cenușă în tărâmuri depărtate; Aud ploaia căzând din nori amenințători; Miros dulcele parfum al florilor de primăvară; Simt blânda atingere a unei adieri de

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Voi să...

Sunt clipe când simți că viața s-a oprit. De fapt, când ai vrea ca viața să se oprească... Dar viața merge mai departe, nepăsătoare la amărăciunile și bucuriile oamenilor; și nimeni nu-i destul de

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Promisiune

Mă uit la chipurile oamenilor, încercând să zăresc ceea ce găsesc doar la tine. Nu pot spune ce, dar sufletul îmi zice că-i o binecuvântare primită o singură dată în viață. De fiecare dată când mă

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Suflete rare

Și după ce plecă dragostea, el se întoarse la ale lui. Iar speranța, zbătându-se în chinurile morții, îl trăgea tot mai jos. Își pierduse sufletul sau, mai degrabă, voia să și-l piardă. Când îl

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Trăiri

La început este atracția. Trebuie să existe o atracție, oricât de slabă sau de puternică ar fi ea; altfel nu se întâmplă nimic. Vine apoi momentul (ce poate dura de la o clipă la câteva zile) care

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

După luptă

După lupta în care mi-am înfruntat toate sentimentele de până acum, le-am adunat și le-am dat un ultimatum: ori se schimbă, ori le elimin. Am ridicat un zid în mine și am împins dincolo de el tot ce

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Lupta

Închid ochii și mă gândesc la tine; măcar așa să fim împreună... Mă întristează că nu mi-ai dat nici o șansă. Umbra îndoielii a încercat să mi se strecoare în suflet, dar nu a găsit acolo decât

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0

Îndemn

Mi-am învățat lecția: în dragoste nu trebuie să te aștepți să primești ceva. Trebuie, în schimb, să te dăruiești cu totul, necondiționat. Trebuie să uiți de tine și să nu îți mai pese decât de

@bogdan-olteanuBOBogdan Olteanu
0
0
Toate cele 8 jurnale sunt incarcate