Poezie
câinele
1 min lectură·
Mediu
era toamna și câinele, bucuros, îmi lingea viața
îmi lăsa bale pe tabieturi – pe băutul cafelei
pe spălatul pe dinți, pe dușul rece și
pe clipele fierbinți
câine – cățel de viață – lătrând la inima mea ținută în frigider
să îmi păstrez dragostea de tine
lumea de parc de distracții
în care aleargă încă un curent alternativ prin instalații
era toamnă cu mușcături pe brațe, pe pulpe
era un noiembrie scuturând copacii
aș fi trăit cu doamna în roșu, doamna în negru
până la sânge, până la moarte
și cu acest câine ce mușcă integru –
am să ofer buchetul de mușcate
am să și dau din mâini și din picioare
când va veni toamna cu disperare
toamnă –
câine mușcând din pisici
024579
0
ȘC