orientat înspre inimă

nu se știe de la ce a pornit idila. venele spun că de la o injecție făcută de nevoie...

eu sunt de părere că de la prima noastră întâlnire. când s-a produs declicul.

tu, într-un halat alb impecabil. îmi ziceai: trebuie să –ți fac analizele.

o înțepătură mică și gata. și apoi văd cum stai cu ASLO-ul. cu VSH-ul…

eu ți-am zis că stau bine. pe scaun. doar că mi-e frică de ac.

și de teama seringii am devenit roșu. ca un eritrocit.

tu, zâmbind, mi-ai spus o poveste de dragoste. între o hematie și un leucocit.

și nici nu mi-am dat seama când ai umplut trei fiole cu sânge.

aha! mi-am zis, îți faci rezerve…și te credeam o mică vampiriță…

apoi, m-ai chemat a doua zi să-mi dai răspunsul.

răspunsul la ce? glumeam eu, la vreo întrebare ne(s)pusă?

tu chicotind mi-ai atras atenția că dacă nu-s cuminte îmi faci injecții. sute de injecții.

și am fost de acord. știam că astfel vom fi amândoi preocupați unul de altul.

că simbioza între alb și roșu va fi indestructibilă. că întâlnirea noastră stă sub semnul providenței.

și brusc am înțeles cine erau personajele din povestea pe care ai spus-o. în cele câteva zeci de secunde.

tu erai leucocita, iar eu un fel de globulă roșie

ce clandestin treceam de la unul la altul

într-o singură direcție a sângelui

orientat înspre inimă