Poezie
risipire în cerc
1 min lectură·
Mediu
dacă am pune un zid
între tâmplă și umăr
ne-am putea închipui că s-a surpat
din amfore albastre de cristal
tot cerul fluidizat
și am simți ostilitatea frustă
a îngerilor de dincolo de noi
dacă am face un zid
între stâncă și mare
ne-am putea închipui că tăcerile
își strigă sălbatic dependența de vuiet
și am simți instantaneu
într-o clipă de rătăcire
tot zbuciumul orb
al însingurării
și dacă am ridica un zid
între mine și tine
ne-am putea închipui că se rup
la o îndepărtare de gând
cuvinte de anotimpuri
nașteri de zboruri
uitări de visări
și din hieroglifele încrustate pe inimi
am simți
o dată cu risipirea în cerc
retezarea unui nume
fără final și mai ales
fără umbră
001.968
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Nicolae Groza
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 121
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Nicolae Groza. “risipire în cerc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-nicolae-groza/poezie/158882/risipire-in-cercComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
