crochiuri

niciodată n-am înțeles firea oamenilor după oprirea mirată a iernii în fața lor

mai era cândva și o curiozitate de-a mea să scormonesc din amintiri impresii de stea

despre viața tăcută a pietrei de izvor se poate scrie un roman fluviu frumos curgător

sub deliruri de verde ușor vertical un fir de iarbă îndrăznește să fie imperial

fără crochiurile inimii nefirescul privirii ar umbri tresăltările iubirii

între dorința însingurării și cea a întâmpinării aleg întotdeauna experiența răbdării

liniștea zbuciumată dintre tine și mine e ca o plecare care de fapt vine