Poezie
Nicio greutate
2 min lectură·
Mediu
Un alt an biologic a mai trecut prin mine...
mi-a vânturat visurile, mi-a iluzionat neînceputele idile,
m-a făcut să n-am grabă în trăiri personale
ci să-mi parcurg lent o adolescență care tot stagnează.
Deseori am reușit să-mi astâmpăr singurătatea
cu surogate de vârste sociabile și variate:
o întâlnire cu Euterpe –
un an olimpian printre muze și zei;
un sfert de oră de concert de vrăbii în zori –
o eternitate în paradisul lăuntric;
freamătul visător al frunzelor mângăiate de vânt –
un an fără vârstă în părul meu;
florian bur cu melodia „my world” -
o plutire continuă spre constelații visătoare,
și alunecarea piezișă de rază –
mirarea unui timp ce a uitat să mai curgă
Nu simt nicio greutate când încep al patruzeci și patrulea zbor
printre oameni, lumi și universurile mele fabuloase.
Dimpotrivă, parcă sunt mai fiabil și mai liniștit
la năpârlirile bruște ale vieții.
Și chiar dacă mai gâfâi când îmi arcuiesc privirea peste ceruri,
chiar dacă mai șovăi când vântoasele îmi dau târcoale,
chiar dacă-mi amorțesc în interior frânturi de sentimente incomplete,
tot străbat intrepid mai multe înnoiri de vârstă,
până voi întineri complet și voi ajunge
la anii copilăriei perpetue
când voi rostogoli tot cerul
în jocurile mele șăgalnice
001785
0