Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

îngândurare

1 min lectură·
Mediu
nu-mi pot transforma visele avute în poeme
mi se destramă povestea lor suavă
în fiecare dimineață
și apoi caut frânturile de viziuni
printre rămășițele de gânduri nocturne
mi se înghesuie în tâmple imagini sporadice
despre un zbor fără aripi și o plutire de umbre,
impresia de albastru peste senzația de umed,
un râs sardonic peste un plâns canonic,
și multă învălmășeală în devălmășie
câtă îngândurare zilnică pentru niște vise aiurea...
noaptea, chircită de gerul ce o înconjoară,
în gânduri are doar focuri
lăuntrice și bezmetice
se zvârcolește în somnul meu
se îndeasă în mine
vrând să-și încălzească extremitățile
la trezire visele-mi devin amorțite,
și nu mai știu cum e să scriu un poem de dragoste..
și să trăiesc un poem de dragoste....
tot ce rămâne în gând
după încă o idilă pierdută
e un fel de răceală a inimii
în locul unde a fost ieri foc și trezvie
001.835
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
148
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Nicolae Groza. “îngândurare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-nicolae-groza/poezie/14116874/ingandurare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.