Poezie
nu mai știu, dar se va întâmpla
1 min lectură·
Mediu
Nu mai știu ce gânduri aveam pentru mâine
Știu doar că orice se întâmplă în viitor
S-a petrecut deja în universul dinlăuntrul meu
Cu mult înainte de a mă trezi din reverie
E un fel de mister devoalat încetul cu încetul
Fără să-i pot anticipa continuarea
Nu mai știu numele iubirii de mâine
Știu doar că inima și-a pregătit deja bătăile mai ample
Anticipând o nouă trăire în salturi
Și cu cât se apropie ziua hărăzită prezentului
Cu atât nerăbdarea de a vibra intens este tot mai mare
Până la identificarea în celălalt
Până la asimilarea dublei respirații sacadate
Până la tresărirea unor ochi dezvățați cu o lumină nouă
Se va întâmpla ca visul meu să devină visul ei
cu toate stelele agățătoare în păru-i bălai
Iar universul meu să-și micșoreze volumul
Pentru a-i face loc universului ce o cuprinde...
Nu voi mai ști atunci diferența dintre dor și așteptare
dar se va întâmpla să murmur un fel de chemare îngânată
care să ne învăluie-n arhitectura iubirii
001.685
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Nicolae Groza
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 167
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Nicolae Groza. “nu mai știu, dar se va întâmpla.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-nicolae-groza/poezie/14114194/nu-mai-stiu-dar-se-va-intamplaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
