Poezie
Mai bogat cu un înger
1 min lectură·
Mediu
Numai duminica sufletul mi-e complet în albastru
Mă afund în cerurile de deasupra mea
Mă scald în mările din adâncurile mele
Și ies surâzător precum un inițiat în avataruri mistice
Duminicile îmi sunt jumătate șoim jumătate delfin
Zbor euforic spre stele pe o spirală evanescentă
Arcuit fac un salt spre chihlimbarele ascunse în inimi de scoici
Și revin cu mântuiri pe la tâmple
Ies din duminici mai bogat cu un înger
Ce se schimbă continuu la orice tremolo al gândului
Ies din duminica asta mai bogat cu o nuanță celesto-marină
Vibrând în mine cerul botezat în apă
001.757
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bogdan Nicolae Groza
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 97
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Bogdan Nicolae Groza. “Mai bogat cu un înger.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-nicolae-groza/poezie/14106861/mai-bogat-cu-un-ingerComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
