Poezie
un neterminat poem de iubire
1 min lectură·
Mediu
un fel de uitare nasc apropierile noastre
ar mai fi reflecția luminii pe chipul tău
și inseparabilele returnări ale zâmbetului
azi toate orele mele au gust de capucino
mi-e dor de câteva levitații verzi-albăstrui
chemările își irosesc pașnic răsărituri tandre
înțelepciunea durerii de a sensibiliza inima
ziar din piele deschis la rubrica matrimoniale
mână buchisind o altfel de interpretare a cărnii
chitara răsfățată îndelung de un Eric Clapton tânăr
mângâiere de femeie proaspăt îmbăiată
și tu un neterminat poem de iubire
012967
0

Imaginea \"inseparabilele returnări ale zâmbetului\" doar Michelangelo ar fi putut-o surprinde.
MariA