Bogdan Geana

Dar v-as crede si mai.mult daca i-ati da Ottiliei ce merita, steaua pentru o poezie aproape Perfecta. :)

Haideti sa haidem!

Ca sa zic asa, dumneavoastra profitati de ocazie ca sa va laudati putin, sau mi se pare mie? Sau nu stapaniti prea bine termenii, cand, cu candoarea unei domnisoare va scuzati ca nu puteti da o steluta pentru ca e ca si cum v-ati premia? Malitios mod de a ne transmite ca sunteti unic. Sa stiti ca "continutul" nu are nimic de-a face cu "stilul". Mai bine instelati si lasati ca mine capul jos in instanta creatiei majore.

Ceea ce nu e deloc foarte rău dacă stai să te gândești că dintre toate adeneurile lumii, al tău se va conserva în deplină siguranță. Târziu, cine știe, poți fi protagonista unei lumi noi, preoteasa unei deveniri pe care vrei, sau refuzi să o păstorești. Așa văd eu textul tău.

Corecteaza!

Cum sa nu iti spunem La multi ani? Daca stiam de dimineata ne strangeam cativa ametiti sa iti uram alea-alea!

Nimeni nu e perfect. Eu, ca rapidist, sunt puțin mai aproape, mai am doar puțin până la perfecțiune.

sper că realizezi că nu e loc de supărare. :)

Îți mulțumesc că poți :)

:)) Mulțumesc mult și în numele lui Liviu Nanu, care la ora asta cred că e în crâșmă. :)

GEANĂ. Geoană e altul, tot Mircea ca și mine, tot rapidist ca și mine, dar altul!!!

Excelentă.

”ne luptăm cu ei de mii de ani și umbra lor se rotește calmă” - ăsta e un loc comun, un rezumat pe care îl intuiam cu toții, cred, dar nu are atâta greutate cât să îți scufunde poemul.

Felicitări, go on!

P.S.
Nu ți-am trimis textul în atelier pentru ”lumina cudă”, am preferat să îl las să se bucure și alții de el. Te rog corectează!

În primul rând mea culpa că nu văzui textul. După care să mă explic de ce roșia în 5. Pentru că e superb, pentru că e tot un text despre moarte, dar în altă cheie, mult mai metaforică, mult mai vizuală, ca o călătorie mortală pe Amazon, o reecranizare a lui Deliverance, bijuteria despre supraviețuire a lui Peckinpah. Și este la fel de poezie ca la Ottilia. Numai că la tine se moare mai mult decât lent, sub ochii noștri, ca în Gerald's Game. E tot un viol, dar la tine e psihic. Dacă moartea de la Ottilia îmi amintește de simbolistica lui Bergmann la tine e Brad Pitt. Te violează la cap, dar e Pitt, parcă se shimbă foaia, nu crezi.

În concluzie, îmi cer scuze că nu am văzut și acest poem, la timp, și că am întârziat să dau acum patru zile cu roșia în 5.

Sper că nu vorbești serios. E dreptul tău să comentezi, cum e și al meu și al oricui. Ideile se pot schimba, putem râde, ne putem provoca, îți garantez că vei strânge mai multă informație așa decât stând de-o parte, vorba cântecului. Și da, e dinamic și plin de satisfacții, dacă respecți regulile jocului. (Vei înțelege ce vreau să spun cu puțină răbdare.) Ne contrăm și învățăm unii de la alții. În sensul ăsta ai putea să mă contrazici pe text, ce zici?

Nici să nu dai cu steluță, că multe ape nu vor reuși vreodată să te spele. Mulțumesc mult de trecere!

Îmi pare rău de Ottilia și de faptul că, iată, poemul ei aprinde pasiuni neștiute. Trebuie însă să intervin, nu pentru a-i salva textul, el e bine mersi, nu vă faceți griji, ci pentru a aduce pe zero, ca să zic așa interpretarea. Se spune că ceea ce a scris Ottilia nu e poetic. Când am spus frumusețea slută am avut din start viziunile lui Baudelaire sau Arghezi, o estetică a urâtului originală la Ottilia mai alespron vizual și prin actualitatea și, atenție, suflarea ei de oniric. În rest, iată ceva, zic eu, similar, la Arghezi:

"Pe tine cadavru spoit cu unsoare ,

Te blestem să te-mpuți pe picioare

Să-ti crească măduva bogată și largă

Umflată-n sofale, mutată pe targă

Să nu se cunoască de frunte piciorul,

Rotund ca dovleacul, gingas ca urciorul,

Oriunde cu zgârciuri ghicești medulare,

Să simti că te arde puțin fiecare

Un ochiu să se strângă și să se sugrume

Clipind de-amănuntul,întors către lume.

Celălalt să-ti rămâie holbat și deschis

Și rece împietrit ca-ntr-un vis"

Așaaa, nepoetic probabil și la poetul de la Mărțișor. Și acum, să revenim la ideea de bază, Textul Ottiliei este ”atât de nepoetic”. Ete fâs. Și până la urmă, moartea ar trebui să fie a naibii de nepoetică câtă vreme ești implicat direct. Și totuși, după ce urletul bocitoarei se decantează rămâne întregul binom acum-atunci, antiteză care te face să vibrezi. Moartea nu presupune poezie, numai că atenție, Otttilia nu scrie despre moarte. Ea descrie un viol. Al morții asupra vieții. Iar aici e altceva.

E poezie pură datorită acuității cu care vizualul își face treaba.
”moartea nu te descheie la nădragi
ți-o trage cât nici nu gândești
intri în putrefacție câtă vreme
se spală pe mâini”

și a orgiasticului adus la zi:
pe urmă presară semințe de regina nopții
iubitorii își apropie nările

E poezie pentru că, etnobotanică sau nu, regina nopții te-a și trecut în oniric:
la demisol e doar
mirosul de după
un flutur tămâiază

Acum ești mort, acum visezi că ești viu, printr-un flutur...

Eram dator cu o explicație cu privire la roșia cu cinci. Ei bine, eu te-am văzut în acest poem ca pe un dispecer, la un pupitru de control, pe care se aprind periodic 200 de filamente, nu însă întotdeauna în același loc, ceea ce dă naștere unor trăiri speciale, pentru că pretutindeni ai fost TU, ai lăsat ceva, iar acum contempli intruziunea, nu cu regret ci cu o anumită nostalgie.

Felicitări.

Am citit de mai multe ori textul ăsta, încercând să îmi dau seama de ce, ajuns de mai multe ori la punctul de torsiune nu cedează, de foarte puține ori fiindu-mi dat să citesc ceva mai tensionat ca aici, dar nu la modul apăsător, ci mai degrabă ghiftuit. E ca o cameră minusculă în care, într-o ordine absolută, și când spun absolută chiar vreau să spun absoluta găsești ce vrei tu: cărți, discuri, mâncare, jucării sexuale, jucării nesexuale, scule de grădină și acvarii cu pești. Și pe măsură ce te apropii asupra lucrurilor, în parte, descoperi conexiuni neașteptate, vorba lui Dinică: o țară mică, câteva mese. Poemul tău de fapt este un puzzle paradoxal, pe care oricât îl vei zăpăci, rezultatul are mereu sens.

Felicitări!

In secolul asta sa afirmi ca femeile sunt mai romantice decat barbatii e un semn clar ca evul mediu se transmite prin adn. Ai gasit tu o scuza care ti se pare "draguta" si te ascunzi dupa ea. Scrisul tau nu e feminin deloc, ci "pretios" si "capricios" cand vine vorba de markere nesustinute. Argumentul tau suprem, "de fetita" este: asa vreau eu!

Devine ostentativa trimiterea asta la femeie si barbat. Dincolo de faptul ca voi faceti multe chestii deosebite si noi doar bem si ne uitam la fotbal (sigur, minimizez ostentativ) suntem absolut la fel. Nimeni ni trebuie sa fie altfel. Dar nici sa ne justificam retinerile (pentru ca despre asta e vorba la tine) prin faptul ca tu esti femeie si eu barbat.

P.S.
Vara, la vamã port de regula fusta. Si nu sunt deloc feminin :)

Pacat ca nu ai citit ce a fost ieri aici, ai fi inteles ca fac icter mecanic daca mai apare cineva care, explicandu-si poezia incearca de fapt, voalat, sa imi explice cat sunt eu de prost, in lipsa de instrumentar. Oare problema nu e totusi la tine? Nu am spus o clipa ca nu inteleg, ci ca iti lipseste consecventa si ai un mod de a cara cu tine efecte carora le justifici utilitatea doar sentimental.Pe o insula pustie, in loc sa iei cu tine lucruri vitale iei o fotografie...Nu am nimic cu rodia ta, dar e nesustinuta. Iar sinapsele tale ti le stii doar tu. Am scris atat de mult si detaliat pentru ca mustesti de... multe. Nu stiu de ce crezi ca indrazneala si consecventa in text te-ar declasa ca femeie sau te-ar descrie ca impulsiv-compulsiva. Nimic mai gresit. Evident, continua sa scrii cum te simti bine.