mozaic pe faleză din cadavre de timpi morți
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare
setea, nostalgia după marile culoare
ți se ghemuiește senină ca o vină
erai intruziv pentru că erai miop, ai fost infidel
pentru că neputând vedea la distanță
te concentrai cu maximă atenția asupra aproapelor tale,
ăsta e tot secretul
anticamera directorilor potențează defectul
și o promovare acum te poate face doar să te simți
foarte prost, când tu ar trebui să fii cel care
îți promovezi șeful
sus sus tot mai sus unde-a fost și iancu dus
pastel corporatist cu zamioculcas
de plictiseală la baza câtorva frunze de ceară i-ai strecurat
câte o stafidă trasă în ciocolată
îți dorești să te eternizezi, să urmărești efectul
să zâmbești, ce mai, să trăiești cam cum o făceai când
așezai sub pernele de pe scaune câte o pungă plină cu aer
geamurile mari și regulat spălate te confuzează și mai tare
când te întrebi cum se poate să te sufoci,
mocheta e și ea heavy duty iar secretara poartă mustață
un chinez obosit a pictat cu dulceață pe o pânză de păianjez
caligrama „fugi”
uite un radical care s-a ascuns după purificatorul de aer
și pe calendarul de perete ca la un calendar de advent
zilele de sărbătoare te întâmpină găunoase, cu găvane
de hrubă, după ureche își regăsești o bubă mai veche
iar dubla funcționalitate a telefonului iubitei tale pe post
de număr de înregistrare îți dă de gândit
nu-i așa că îți vine să râzi nervos la gândul că
scandalos de puține lucruri pot fi duse la bun sfârșit
într-o sală de așteptare?