când râvnești la femeia unui poet bețiv prioritățile ajung să te definească
când râvnești la femeia unui poet bețiv e destul să
o privești în fundul de ochi și să realizezi că predicatul
șubred preia rolul de paleativ, încât poate ar fi
cazul să ieșiți împreună la o bere, la bolta rece,
acolo unde se spune că țin sfat de taină fiii lui horus
când vara trece și hameiul primordial se răsucește
înăuntru, ca uroborus în jurul miezului
electric al pământului
fă-i puține complemente, dar de profundă
respirație, promite-i că te legi, pe simbrie mică, să
îi cureți bunicului grădina de virgule, de-acum pentru
toată viața. el se va face că se fâstâcește și îți va deconspira
numărul ei de telefon evită trimiterile la
memorie, și nu începe niciodată cu îți mai amintești, baby,
pentru că ai s-o pierzi, nu îți ascunde nesiguranțele și
din când în când împiedică-te și prăbușește-te ca un bețiv.
când râvnești la pisica unui poet bețiv, e cu mult mai simplu.
adopți un cotoi cu labe moi, pedigree de la bălăiță,
și îl scapi în fața geamului, cât să verbalizeze puțin, ca
în banc, după care vine singur acasă cu mireasa. bucură-te de
fericirea lor, fă-le din când în când câte o băiță cu johnson’s baby
nu pentru că ar fi purici cei de care se scarpină,
ci biete seminții copulative care nu au nici mamă, nici
tată, doar un adn multîncercat care de-acum își stă ție poetic al naibii de bine.