avertizare pericol de atac cu mistreții deveniți porci care apreciază omul numai după sufletul celuilalt

când primăvara expiră, mistreții devin porci

invadează anumite gări, avertismentele se înmulțesc,

sanohepatic colesterol devine doar o amintire și dacă coborâți

din trenul de 23.55, în neptun hc, unde nu există bec,

nu există lămpaș și nici licurici, și nu v-ați prăbușit totuși între

treapta înaltă a vagonului și peronul neînălțat, fie pentru că

știți să săriți, fie pentru că ați venit pregătit cu naveta de bere,

e bine să aveți totuși la voi și un hăitaș -s-au inventat unii minusculi,

încap în buzunar și au caracteristici de gremlin,

puțină băluță sau sânge de la rană și se și divizează rapid- ,

de ține mistreții în buza pădurii. după care, la miezul nopții

se transformă din nou, de data asta

în cotlete porționate elegant pentru hoitarii cu vedere

periferică.

dimineața, la 5.53, când bariera își încetează

tânguitul casandrei, iar marea e cu valuri mari,

de parisul nu se mai vede nici în vis, mă salt în

capul oaselor și încerc să reconstitui prin beznă nefăcutul

ultimelor ore, cu noi doi între așternuturile

tale proaspăt așternute și mușuroaiele de haine scurmate

de mistreți, de porci, de jur împrejurul altarului.

micul dejun între 7 și 10, prânzul ne prinde la o bere rece

iar cina între 7 și 9, înconjurați de pisici multe, promoția

ultimelor 6 luni. pe urmă, sub lună plină, ne iubim pe stabilopozi

unde mistreții, sau porcii sau ce or fi umbrele acelea din apa neagră

joacă volei cu mingea gonflabilă de plajă și îngână un cover

laibach purtător de sensuri noi.

când vara expiră, din noi nu mai rămâne

decât o promisiune. un bucurești (în care știu că nu vei veni

niciodată, pentru că dincolo de valuri știi bine că nu mai

există nimic) mă așteaptă cu trenul de mangalia în care

tu îți dorești să nu mai apuc să urc, mințită de toți acei mistreți,

de toți acei porci, legende urbane din fumul de la frunzele

cu combustie spontană care ne amintesc, care ne avertizează,

dacă se poate spune așa, despre trecute păduri dobrogene

de care atingerea ta și întotdeauna marea ne ține programatic la

distanță.