poezie fără formă fixă căreia nu mai trebuie să îi număr silabele până la noua ediție a festivalului internațional romeo și julieta de la mizil
răspuns la provocarea lui Ilie Viorel
filatelia, ca și numele de branduri sunt toate pentru
sclavi, boss, pentru canal și pentru galeră,
da, pentru sclavi, kate moss de pildă, boss, e în slujba
lor, a dozatorului, a blugilor mustang și a hitului
mustang sally în vreme ce tu, boss, stai într-o
sordidă garsonieră și visezi să mângâi pe piramida
nazală căluți nărăvași, pula calului boss, nimeni
nu își pune pe friptură old spice, nimeni nu pupă
mâinile americanilor ca să simtă american leather, decât
poate în filmele lor, nimeni, adică incredibil de puțini
spre zero, cu tine în frunte boss, trezește-te, vine primăvara
boss, sparge geamurile ăstea mate de atâta închidere
și lasă-te să legi rod, boss, da? să legi rod și să
purcedem să vedem lumea, cu lemnul tău vârtos de palosanto
spuse ea, cu glasul cel de alean și miere,
glasul cel de alean și miere, cine-l aude-o
data piere, vai! și verde la păr precum o algă
se făcu, la pântec se rotunji iar din crevasele
molarilor, ca niște jardiniere, din lucrările proaste
cu amalgam din care stomatologii furaseră treptat tot
argintul, dublând cantitatea de zinc și de cupru,
mercurul coborî pe vrejuri de iederă și la terminalul
buric penetrară sămânța de neam de stafie ca la stațiunea
de cercetări agricole, cu exudat magnetic pe bază
de speranță și alean și ăla eram
doamne, n-ar mai fi fost sa fie, ardeam tot, ardeam
curent în excedent cu ușa deschisă la frigidarium,
ardeam și gazul, ardeam de nerăbdare pentru un pic
de briză afinelor și rodiilor și celorlalte fructe ale iubirii
noastre, pentru puțin tropice în aer, numai puțin, cât
să nu sufere lemnul câinesc și trandafirii noștri de dulceață
care, în ansamblu, ne transformaseră în cel mai îndrăzneț
și longeviv car alegoric din istoria carnavalurilor, unde
nu mai știau ce să inventeze pentru a ne surclasa (mai deunăzi
scria la gazetă că la rio au arestat un bărbat costumat într-un
falus uriaș, probabil pentru dimensiunea minciunii) ardeam
frumos, Dracarys - Văpaia Atlanticului, lacto-bar colț cu senectuții,
așa ne ziceau, așa ne ziceau
și atunci am spart ferestrele, devenind propriul
meu huligan, propriul meu vandal, banksi al garsonierei,
băiat nătâng zăcând de boală sănătoasă
aș spune că, da! forma fixă și constrângerea generată de rime reduce exprimarea, o face lăptoasă și forța mesajului se diminuează. posibil ca un alt autor, plin de geniul creației să reușească și într-o formă fixă (a nu se înțelege că e un reproș la adresa autorului, e doar o supoziție) și, la fel de posibil, forma fixă să fie pe placul multora.
în înțelegerea mea, prefer varianta de mai sus (poate că am și o înclinație spre latura meditativă, filozofică, dar, recunosc, iubesc alăturarea metaforei și suprapunerile supra-imaginate ale autorilor care, prin acest mod, reușesc să ne arate adevărata față a lucrurilor).
concluzia?
cred că ești un scriitor talentat care se poate exprima și în forma clasică a ceea ce este definit drept poezie, folosind atât tehnica cât și linia unei idei cap-coadă, dar ai și un bagaj de cunoștințe care depășește cu mult exprimarea clasică și ar fi păcat, pentru cititori și pentru tine, să nu insiști în acest mod, chiar dacă o fi (încă) anvangardist, este sau nu incadrat/ încadrabil în categoria poeziilor.
felicitări!
și mulțumesc pentru răspunsul oferit la acea provocare.