Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cool cat

1 min lectură·
Mediu

doamna domnește noaptea peste stări firești

nesocotind miracole reale,

în buzunarul de la piept ea poartă clești

iar sânii ei duhnesc a cereale.


în largi rotiri sub ploi autumnale,

cercuri în lanuri pe asfaltul ud,

adio îndrăznelii vegetale

doamna domnește peste deveniri de lut.


transpune-te, îmi susură hidrantul!

implică-te și riscă tot într-o clipită!

iar frâna repezită udă tot pedantul

oprit la timp să cadă în ispită.


și noaptea trece pretutindeni, zvon premonitoriu,

retrase în depou trecutele avânturi

retrocedează deziratul teritoriu

guvernelor de zi dintre pământuri.


doamna domnește peste bibliorafturi, stickere și clame,

se definește sec prin olografă,

birotic atentat cu hematoame

la pâinea ei de stenografă


doamna domnește ziua birocratic

peste sincopele rațiunii pure,

în buzunarul de la piept, electrostatic,

stând încuibate promisiuni obscure..



63c7b4dc335b5.png

011.424
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “Cool cat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/poezie/14166845/cool-cat

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@serban-georgescuSGserban georgescu
m-a transpus
zise hidrantul

bine ai revenit
0