Poezie
Rostul durerii
1 min lectură·
Mediu
e negreșit
inima ei a aflat rostul durerii
spre răsărit
înmuguresc florile iernii
vocea ei stândă pe o culme înaltă
se-naltă în salturi spre sensul cumplit
râsul
coborând canionul înaintea vederii
plânsul
din ochiul plombat al vazduhului
așteptând împlinirea căderii:
e atâta lumină la voi
și pe alocuri
un aer cald
îmbracă tăcerea trecând în convoi
cuvintele
sau resturile căzânde de la masa stăpânilor
nu pot s-astâmpere foamea născută din atingerea mâinilor
foamea născută-n pântecul câinilor
foame mușcândă din mușcătura stăpânilor
o, sfâșiere a unui ospăț nesăturat
după care, din iubire,
nu mai rămân decât fragmente
oasele sparte
cleștii mari
și o durere de nesuportat
despre lucrurile cu adevărat importante
istoria nu a spus niciodată nimic
în memoriile noastre, aparent distilate
iubirea rămâne aproape un tic
e negreșit,
inimia ei a aflat rostul durerii
spre răsărit
strigătul zăcând amorțit
în epilepsia plăcerii
002.364
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bogdan dragomir
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
bogdan dragomir. “Rostul durerii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-dragomir/poezie/14142858/rostul-dureriiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.