Speranta fraierilor

Si ingeri si fraieri, si gropi si melancolie-nsangerata mi-alinta sufletul. In fiecare dimineata ma trezesc obosit de-a dracilor durere, si-ncerc sa-mi mai privesc o data mama, la o cana de cafea murdara, care n-are nici o vina dar nici eu nu cred a ma mai trage din sangele ei- al meu e pictat c-un pic de negru aspru, ce-nabuse chiar si tarana ce-o ating. Si toti se pisa pe-al meu mormant fara sa le pese de-a mea ruga. Au aruncat cu pietre si s-au simtit mai mari. Nepasator am fost si la botez si la-nmormantare, si doar flori fara de spini am aruncat inaintea oamenilor, dar acum batjocorit m-ascund cu frica-n san sub un blovan mare, si-astept a renaste printre frati- dar al meu suflet e tot roz, caci fiecare raza de soare va rasari din acceasi Speranta a fraierilor de maine!