Voua

Sunt cel care aduce painea calda in fiecare dimineata… mereu sunt eu. Acela care se trezeste odata cu soarele si-apoi isi spala urdorile-mpietrite cu apa rece. Pentru cersatori muncesc- plec la rasarit cu buzunarele goale, din usa-n usa intreband de zor: “Va aduc paine? Haideti vreti? Va fi calda!” . Usi trantite-n nas, ciomege pe spinare si eu vreau doar a darui- parte din viata la schimb cu doua parale. Putini stiu sa m-alinte si cer pe foaie: “Neagra, alba, intermediara, graham”- fiecare in felul lui, cu scrisul lui. Pantofi-s tot mai grei la fiecare pas- imbibati printre rizuri cu noroi gros. Dar painea nu- e multa si stiu- am invatat s-o port pe umeri, acolo nu o simti si-o poti cara cata vrei! La pranz soarele e sus si painea calda a ajuns la fiecare din cei ce-au vrut ca sa-nteleaga caci fara de mancare ai sa mori. Acum eu… pastrez pe trup buzunarele vechi si rupte, dar la piept tin o plasuta cu multe monezi mai mici, mai mari- si vine vremea a le darui cersatorilor timizi cu burti goale. Stiu ei ce sa faca cu ele si poate la apus ma vor ajuta poate sa-nchid un ochi… E seara, seara fara de paine calda, fara de voci si cersatori, seara cu luna plina, cu nori grei si obositi… Glasul tace si-o stea a mai cazut. Soarele rasare singur si painea s-a racit pe vatra. Unii poate mai vor paine si cine stie daca vor invata sa-si cumpere chiar ei caci strazile-s acum pustii iar noroiul s-a-ntarit. Cersatorii plang… iar roua s-a evaporat de pe pamant.