Ingerul fara aripi

Visez mereu ca-s un inger fara aripi, dar tot pe mine ma mint, caci sub fiecare picatura a sudorii sarate tac si-mi cugeta acelasi vis sacru, rosu- ce dainuie si peste tine. Imi place sa calc peste ape si sufletele moarte, caci tot ce-i aici e la fel- monoton si al dracului de circular... si-mi place. Cu fiecare vas domol, venele oceanelor albastre poti sa le tai, si-apoi plictisit de prostia creatiei musti din imaginatia-ti vie; atunci franghii netezi sa ti se rupa si-al tau catarg sa-mparta pupa-n fata ta. Si frica sa-ti dea apoi aripile negre pierdute odata prin sangele-n chegat. Acum poti castiga tot ce-ai pierdut si ce-ai uitat intr-un apus al zorilor de ieri, acum saruta-ma si-ncearca-ti ochiul rosu ce ti l-am oferit pe sanul tau rotund si moale. Si astfel pune-ti crucea pe dosul palmei tale, saruta-ma din nou si-ncearca a privi dincolo de suspine. Dar traiesti... inger fara aripi printre oameni fara vise!