Bodea Diana Mihaela

Cat priveste filosofii invocati si problema in sine poate veti dori sa abordam si perspectiva nietzschiana asupra lui heraclit - totul are in orice timp contrariul sau in sine. Poate veti reusi sa faceti o extensie a acestor cateva cuvinte la discutia noastra per ansamblu. Cine stie, poate iesiti din confuzie. Alte indicii nu va mai ofer, deja deveniti impertinent, iar asta se stie ca nu e apanajul a ceva ce merita luat drept model.

Sa te bucuri ca inca mai traiesti e ceva firesc, sa iti doresti sa fi suferit cumplit e o chestiune cu soi de perversiune care numai etatea o mai justifica. Cat priveste rabdarea si bunul-simt, daca nu ati fi avut justificativa ce parere are vasile si nu v-ati fi simtit obligat sa intrati intr-o disputa filosofica pe teme care daca nu as fi avut limita cuvenita de spatiu si indulgenta v-ar fi produs un disconfort placut. Cat priveste avariile, nu sunt genul care sa distruga monumentele de orice fel, fie ele si de opusul calitatilor si valorilor care intereseaza o parte din ce in ce mai putini oameni.
Si totusi ... fiind motto-ul meu ... intr-o viziune de ansamblu este evident ca apa desi inghetata nu mai e aceeasi ori decat cate ori pasesti pe ea. Acum fiecare teorie se judeca in contextul ei propriu si nu se dezbate prin argumente irelevante pentru persoana si perioada in care aceasta a vietuit. E o chestiune de economie si buna administrare a materialului ce se interpreteaza. De multe ori avem tendinta de a aprecia si interpreta ce a spus cutare poet sau filosof prin referire la azi, sistem de referinta eronat data fiind metodologia ce se impune atunci cand discutia se vrea serioasa.
Va reamintesc totusi despre ironie si cred ca Dv sunteti cel care a ramas alunecand pe gheata, probabil intr-un stil urban - fuga pe gheata e ca echilibrul in viata.

Emotionanta poezia, imi place felul tau simplu si firesc de a scrie, iar mai mult decat atat imi plac ideile tale, naturale si necriptate de filosofii alambicate. Finalul, vesnicia ... creste in pomii cu guler de floare, e plastic si frumos. Imaginea unei vesnicii in forma de copac cu guleras e depotriva gingasa si ancestrala - atribute care sunt tradate, in armonie cu finalul, si de simplitatea gesturilor batranului, camasa sa alba, de ciclul naturii exprimat prin viata celor doi pomi de la inceput.

Toate cele bune!

GG

Domnule Munteanu, cu stima va spun ca si Dv. aveti dreptate. Eu sunt mai tanara decat Domnia Ta si poate mai impulsiva. Fireste ca toata lumea stie filosofie, macar si pentru ca e aproape un so de atribut intrinsec al poetului. Acum fiecare are parerea lui, iar Domnia Ta are si ascendentul etatii, prin urmare, imi pare rau daca v-am sacait.

Draga domnule Vasile multumesc pentru ironie, sperand ca sunteti in cunostinta vis-a-vis de acest concept in delicioasa interpretare a lui Kierkegaard. Cat priveste problematica dumitale, poate e greu sa se inteleaga doua fiinte prin scris, dar imi pare ca faceti ciorba intre doua concepte - cel al lui heraclit si cel taoist sau oriental in genere cu miscare in nemiscare si bla bla. Ori din cate stiu Heraclit nu a debitat asemenea chetsiuni cu referinta la problematici filosofice orientale, fiind precursorul unui alt sistem de gandire, dar cred ca deja stiti asta, doar din malitiozitate copilareasca manifestandu-va in raspunsul dumneavoastra printr-o exprimare de scoala generala ( cuvinte precum bergsonian nefiind relevante in cauza ). Daca titlu e de fapt o intrebare retorica atunci textul acesta simplut, asa cum chiar Dv. ati afirmat, e chiar asa simplut. Ceea ce se intampla de fapt prin comentariul Dv e sa imi dai dreptate fara sa va dati seama, ceea ce mi se pare de-a dreptul incantator. Cu stima domnule Munteanu, Galileo.

Chiar si daca apa a inghetat. Schimbarea exista si acolo unde e apa inghetata. Tu fie nu ai patruns ideea, fie faci misto. Daca n-as vedea in text stradania unui adult care tine musai sa fara rumegusul aluat, as zice ca titlul tau e copilaresc, ceva ce tradeaza a atitudine din aceia de copil suparat, cu pumnii inclestati care nu ar vrea sa faca ce i se spune, chiar daca simte ca e corect, pentru ca domnule nu vrea. Dar oare Vasile ce parere o avea?

Daca nu s-ar repeta textul as fi un om-cititor fericit. Da, aiurea cu iubirea asta care se desprinde de noi si parca nu vrea sa mai revina. Mai aiurea e ca tristetea e de obicei o pastila cu efect de dependenta din care nici macar nu se mai doreste iesirea. Desi personal nu gust genul trist, descurajat, poemul tau are o ritmicitate, o impletire temporala realizata cu naturalete si cateva imagini care chiar mi-au placut : emoția prezenței tale hrănită cu pâine, ador să te ascult cum râzi
sunetul celui încercuit îmi trece prin piele,mă săruți cu toate buzele strămoșilor tăi
mă lovești cu oameni în neștire
și mă schimbi în întuneric într-o coadă de câine
ce latră.
De unde si intrebarea: ce face iubita totusi in acest timp? Imi face impresia unei femei care incepe mereu replicile cu Măi ..., ...

malina, unul din cele mai fine poeme pe care le-am citit. introducerea firului de iarba in cadru o gasesc de o gingasie aparte, primaveratica, de tipul femeii-copil. imi place poemul foarte mult.

simpatica vesificatie, un intreg inceput de filosofie asupra vietii, sunt curioasa de raspunsuri mai ample, nu doar cele ce se subinteleg din textul deja prezent. apreciez orice forma de luare de atitudine in materie lirica in sensul schimbarii punctului de interes sau cel putin de o elevare a acestuia - sinele e si va ramane vesnic un subiect viu, dar personal sunt in cautare de poeme cu intrebari si raspunsuri dincolo de firescul sentimental care deja mi se pare a fi un pahar suprasaturat.

Interesant poem. La intrebarea cu sinuciderea eu as fi raspuns: nu, incercarea moarte n-are. Cred ca raspunsul cu da, urmat de o explicatie nu cadreaza bine in ansamblul poeziei. Pe de altă parte, cand am vazut raspunsul da, ... m-am gandit ca va urma o intoarcere a povestii spre doctor, dat fiind ca la toate intrebari lui ai raspuns cu nu si de aici o asemanare intre pacient si doctor, acesta din urma putand lua locul pacientului.
Undeva in final, adica in ultimele 4 versuri, apare o ruptura de restul poemului care fie ai dorit-o dar nu i-ai dat forma cea mai potrivita, fie pur si simplu te-ai plictisit, ai avut un final in minte, dar nu l-ai izbutit si parca ai aruncat ultimele versuri asa ca sa inchei poemul.

Foarte bine inchegata poezia, desi gasesc ca e dificil dat fiind faptul ca ai ales un subiect simplu,. A obtine expresivitatea simplului mi se pare cel mai greu.

Imi place dinamica poemului, succesiunea de stari, inclusiv greata din final, care-mi spune mie ca e ceva copilaresc in acest poem si in aceste stari-emotii pe care le traiesti.

Frumoasa poezia, ai cateva imagini care ”tradeaza” adevarul despre poezie mai mult decat altele, sau poate e doar parerea mea pentru ca ma regasesc in acele pasaje.
"dar poezia este ceva la repezeală, Ca o ploaie de vară care mă prinde fără umbrelă și mă face fleașcă"
"Poezia este o afecțiune care perturbă adevărul
Și dacă acum e zi și toată lumea spune că e noapte
Eu spun că văd cu ajutorul cuvintelor, și nimeni nu mă crede"
Impresia per total e ca poezia e un amestec de contrarii, de impulsivitati si meditatii, de zboruri utopice (Icar) si ancore in realitate (muntele).
Insa, din tot textul, lipseste ceva. Poezia nu e doar o solutie sau un colac de salvare, e si o mare creatoare de probleme si dileme, de provocari imposibil de anticipat ulterior.

Una din cele mai frumoase poezii din ultima vreme. Impletitura de planuri, dincolo de faptul ca e reusita liric, din punctul meu de vedere, e altceva in universul poetic prin simpla lor alegere si dispunere : minerul - punte intre subteran si suprafata, autobuzul absolut comun, Marrakech și Tanger, revine iarasi ceva din zona explorarii - discovery channel, un strop de divinitate sau mai bine spus de acces la ea - scara lui iacob si in final doar muzica si un amestec de calm , mirare si un strop de indignare.
Calde salutari, Diana.

E un poem bun, imi place impresia de spontaneitate surprinsa spontan, daca ma pot exprima asa. A fulgerat ideea, iar tu ai fulgerat poezia. Dar cel mai frumos mi se pare finalul, faptul ca iti imaginezi ca ai fi iesit cu ea la o cafea si ca ati fi discutat despre una despre alta. Dincolo de lumea pe care o sugereaza cartela, asa cum observa Paul, impresionanta e dorinta de relationare, dorinta de contact uman.

Fara suparare, dar mi se pare un pic cam indraznet sa spui "marunta sa viata" cand te referi la Eugenio Montale. Ori poate am inteles eu gresit, oricum ar fi cred ca dovedesti un curaj fabulos sa scrii poemul asta cu gandul la un laureat al premiului Nobel.

Absolut minunate! Imi place stilul lejer, imi pare izvorat din fire. Temele alese si felul in care le-ai pus in scena e delicios de natural si patrunzator fara a fi obositor.

Calde felicitari, Adrian! Iti doresc cat mai multe realizari si momente de recunoastere a muncii tale! Cu drag, Bodia.

Calde felicitari pentru volum si pentru aparitia in ARMONII CULTURALE si anume: MERIDIANE LIRICE – Antologie Universala a Poeziei Romanesti Contemporane.

Sincer, mi-a plăcut poezia ta. Emană libertate și îmi da impresia că ai vrut să transmiți ceva imposibil de recunoscut cu voce tare. Rozul mă trimite cu gândul la faptul că exprimi disponibilitatea ștrengărească a unui "cum vrea ea".