Poezie
În Rai există muzică?
1 min lectură·
Mediu
Cred că există o legătură între Rai și muzică
pentru că într-adevăr muzica e magie curată
doar un strop dintr-un duet de flori
mă îmbată
și-n starea asta de beție asumată
îmi trece prin sânge o fanfară de liniște
o armată de calm se postează strategic prin mine
păzindu-mi colțurile ființei
și rotunjimile ascunse sub umbra unor aripi
grele, fără însă să se lase astfel resimțite,
și mari, atât de mari încât simpla lor vedere înfricoșează
doar în aceste momente am impresia că spiritul mi se odihnește pe piept,
că-și lasă capul în adâncul inimii
oftând a mulțumire
și-mi povestește despre muzică,
despre serii de armonii a căror mișcare seamănă cu o rotație
din care se desprind firicele parfumate de suflet
presărând eterul dimprejur
un crâng nematerial se ivește
cărarea ce duce la el e transparentă
un om se odihnește
privind spre al cincilea cer
și se întreabă cum o mai fi și acolo
ce fel de voci și instrumente fac aerul să tremure
atât de blând
încât ai impresia unei liniști unduitoare
în care cer e Raiul?
001.102
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bodea Diana Mihaela
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Bodea Diana Mihaela. “În Rai există muzică?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bodea-diana-mihaela/poezie/14022729/in-rai-exista-muzicaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
