Poezie
Bufonul
2 min lectură·
Mediu
Bufonul trist adânc râvnește la mâna fetei de-mpărat,
Cu giumbușlucuri felurite el chipul i-a înseninat,
Dar când să-i spună-a lui iubire, ea hohotește-n continuare,
Căci declarația o glumă, parte din număr i se pare.
Zadarnic zdrăngăne chitara versuri de-amor, cu insistență,
E inima de fată jună judecător fără clemență,
Ce dirijează dulci ocheade doar către cavalerii-n zale,
Nu spre ghebosul ce toiege primește-n glumă peste șale.
Dar iată că se lasă noaptea, treptat festinul încetează,
Bufonul cu bufanți ironici în colțul lui se îmbufnează,
El ticluiește să răzbune destinul crud ce i s-a dat,
Dintr-un grimoar cu buchii strâmbe bolborosește apăsat
Formule magice, ca fata la chip și trup să se sluțească,
Un neg pe nas, cocoașă-n spate, un pinten pe grumaz să-i crească,
Fără a ști că pețitorii ce pân-atunci rivali i-au fost
O vor curta în continuare, doar-doar s-or înălța în post:
„Visez să-ți mângâi negul și să-l sărut pe creștet...“
Avea să cânte unul, altul spunea: „De veșted
Îți e obrazul însă, alții ca dânsul nu-s,
Întinde-mi, o, gingașo, piciorul cu platfus!“
Sau „Venerez în taină, trufașa mea copilă,
Cocoașa-ți triumfală, de nobilă cămilă...”
Sau alte declarații dulcege, mii și mii,
Dar fata le simțise că-s doar fățărnicii.
De-aceea dezgustată ea hotărât se-ndreaptă
Către bufonul curții și-i spuse înțeleaptă:
„O, iartă-mi vanitatea ce-asemenea orbirii
Împiedică un suflet blazoanele iubirii
Să le-ntrevadă dintre atâtea mascarade,
Pe tine, prin urmare, să te aleg se cade!”
Bufonul însă-i spuse: „Nu-mi trebuie, nu-mi pasă!"
Și-i părăsi palatul, lăsând-o iar frumoasă.
011582
0
Trebuie aer, rebuiesc aerisite și aranjate, ca să nu pară stilul prea neglijent.
Observațiile nu se referă la poeziile din acest an, am fost curioasă și am citit, și din prima pagină.
Am văzut că unele poezii respectă metrul clasic perfect, eu, în locul tău, le-aș reface pe cele vechi, după rigori, sau măcar le-aș revizui.
Mult succes!!! (Aș cumpăra oricând un volum cu ce am citit azi.)